Știrile zilei

Eduard și Ovidiu, doi frați greu încercați | Apel pentru ajutorarea familiei

Apropiații familiei Ghiveci din comuna buzoiană Vernești fac apel la ajutorul semenilor după ce locuința acesteia a fost mistuită de un incendiu devastator produs în seara zilei de joi, 16 martie. Eduard și Ovidiu, cei doi copii ai familiei, suferă enorm din cauza faptului că nu se mai pot întoarce acasă.

Necazul avea să se abată asupra familia Ghiveci din Cândești în seara zilei de joi, atunci când focul pornit, cel mai probabil, de la un coș de fum a cuprins locuința. Ca un făcut, vântul s-a întețit, făcând ca incendiul să se extindă la o a doua construcție, în care locuiau bunicii celor doi.

Apoi, vâlvătaia a înghițit cele două autovehicule din curte, din care n-a mai rămas decât tabla.

Cei doi băieți locuiau cu tatăl și cu bunicii lor, care se zbăteau să le asigure un trai decent. În urmă cu nici o lună, tatăl plecase la muncă în străinătate, pentru a răzbi mai ușor prin aceste vremuri grele. Anul trecut reușise să renoveze casa, muncind din greu pentru fiecare bănuț.

Acum, familiei nu i-a mai rămas nimic. Tatăl s-a întors de urgență în țară, iar apropiații nu l-au lăsat să deznădăjduiască: i-au cerut contul bancar și au pornit o campanie de strângere de fonduri pentre reconstruirea casei.

Ana Maria Dărescu, o vecină a familiei greu încercate, a postat pe Facebook contul în care se poate dona, precum și numărul de telefon la care se poate lua legătura cu proprietarul:

In urma incendiului din seara de 16 martie 2023 din sat Candesti, com Vernesti, doi baieteii,unul in varsta de 14 ani și celalalt de 10 ani, bunicii acestora si tatal lor au rămas fără casa, doar cu hăinele de pe ei, cel mic de 10 ani avand și probleme medicale .Le-ar fi de mare ajutor alimente ,detergenți, incaltaminte, dar mai ales materiale de constructii pentru a-și putea recladi casuta lor ..Haideți sa ne unim și sa ii ajutam , sunt niște suflete care peste noapte s-au trezit fără absolut nimic……
Dacă puteți și doriți sa le intindeti o mana de ajutor exista un cont bancar atasat sau puteti lua legatura direct cu proprietarul la numarul de telefon 0766 426 260.

Haideti sa fim oameni!❤️

Nume Titular: NINEL GHIVECI
IBAN: RO03BTRL01001201R70480XX
Moneda: RON
SWIFT: BTRLRO22”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. de curiozitate avea PAD -ul facut? intreb din curiozitate doar, vorba aia fraierii platesc , amaritii se simt bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!