Știrile zilei

Ei sunt cei opt militari răniți în Afganistan

Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniți în incidentul produs astăzi în Afganistan se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Ei au primit ajutor medical la fața locului, după care au fost evacuați și transportați în siguranță la Spitalul Militar din Kandahar.

Unsprezece copii au fost ucişi în atentatul sinucigaş cu maşină-capcană, comis astăzi de un kamikaze presupus a fi taliban, lângă o moschee din sudul Afganistanului. Printre răniți s-au numărat și opt militari români din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” Câmpulung Muscel.

Cei opt sunt: plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan),

caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire.

Buzăul a plătit și el tributul de sânge în misiunile de menținere a păcii din Afganistan. Acum doi ani, militarii Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu au căzut secerați de gloanțele inamice, pentru ca, în toamna lui 2017, un alt buzoian să fie trecut în rândul eroilor români căzuți în Afganistan. Este vorba despre caporalul Mădălin Stoica, ucis într-un atentat cu mașină-capcană.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Dă-i un răspuns lui Cornel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button