Știrile zilei

Ei sunt noii polițiști încadrați la IPJ Buzău

Ieri, 19 ianuarie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău i-a întâmpinat pe cei 16 agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.

Tinerii polițiști au fost repartizați pe locurile vacante și urmează să își desfășoare activitatea profesională la structurile polițienești din județul nostru, atât la posturile de poliție comunală, cât și la polițiile municipale și orășenești, iar în perioada următoare vor activa pentru menținerea ordinii și siguranței publice în cadrul patrulelor de poliție sau prin structurile de proximitate și investigații criminale.

La debutul în carieră, toți colegii se vor afla sub îndrumarea polițiștilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini și coordona în activitate.

Noilor colegi, repartizați ieri, din diferite regiuni ale țării, le-au fost prezentate provocările de care vor avea parte în menținerea ordinii publice și au fost asigurați, totodată, de sprijinul pe care îl vor primi pentru o dezvoltare profesională propice și pentru realizarea atribuțiilor de serviciu la cel mai înalt nivel.

Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, prin conducerea unității, urează tinerilor agenți mult succes în activitatea profesională!

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. În câțiva ani ies la pensii speciale la 40 ani.De aceea sau băgat sa se facă polițai nu ca au vreo treaba cu meseria de polițist. Oricum sunt numai pilosi băgați în sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button