Știrile zilei

Elev din Hasdeu, la Urgențe, după ce a ingerat o substanță necunoscută!

Un elev al Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a băut din sticla de apă în care colegii săi i-ar fi pus lichid de curățat toaleta. Băiatul este în afara oricărui pericol, însă polițiștii au demarat o anchetă.

Întâmplarea a avut loc astăzi, în timpul orelor de curs. Întors în clasă după ora de educație fizică, băiatul de 13 ani a desfăcut sticla cu apă și a băut pe nerăsuflate. Elevul a realizat că apa avea un gust ciudat și, la scurt timp, a început să se simtă rău.

Ajuns acasă, băiatul i-a povestit bunicului cele întâmplate. Bărbatul a chemat ambulanța, care l-a transportat pe elev la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Aici, medicii i-au recoltat probe de sânge și i-au pus o perfuzie.

Starea adolescentului este una bună, nefiind cazul să rămână internat. Rezultatele toxicologice vor scoate la iveală ce substanță a ingerat elevul în urma unei glume proaste.

Neoficial, în sticla de apă a băiatului ar fi fost turnată o cantitate de lichid folosit la dezinfectarea toaletelor. Poliția a intrat pe fir și va demara o anchetă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Asemenea glume proaste nu este nomal sa se faca .Prea sant lasati adolescetii sa isi faca de cap .Acum cativa ani stiiam cei respectul ,cei frica de parinti si de profesori .De aceea nu se intamplau lucruri grave ca acum .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!