Știrile zilei

Elevă de 16 ani, dispărută fără urmă! | „Ultima dată a pus un story dintr-o mașină”

Polițiștii buzoieni sunt în alertă, după ce o adolescentă în vârstă de 16 ani a dispărut aseară fără urmă, pe drumul dintre casă și locuința bunicilor. Rudele au anunțat poliția și cer sprijinul tuturor celor care pot da detalii despre locul în care s-a afla fata.

Carmen Georgiana Neagu este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic din Buzău. Aseară le-ar fi spus părinților că merge la bunici. Pe drumul dintre casă și locuința acestora – situată în aceeași comună, Florica – tânăra a dispărut fără urmă.

Crezând că fiica lor se află la bunici, părinții au stat liniștiți, însă dimineață aveau să primească cea mai neagră veste: fiica lor nu ajunsese la casa bunicilor, dispărând fără urmă în timpul nopții.

Abia dimineață, rudele fetei au anunțat la poliție dispariția fetei. Încă nu se știe dacă este vorba despre o plecare voluntară sau despre un caz de răpire, însă rudele își construiesc în minte cel mai negru scenariu. Cert  este că tânăra are telefonul mobil închis, iar astăzi nu a ajuns la școală.

Cazul Georgianei pare a fi mult mai complicat decât pare la prima vedere. Se pare că, în ultima perioadă, adolescenta avusese un conflict cu părinții săi, din cauza prieteniei cu un tânăr major din comună. Mai mult decât atât, Georgiana ar fi urmat să depună o declarație împotriva acestuia, lucru care nu i-ar fi fost tocmai pe plac.

„Daca o vede cineva este rugat sa anunte la nr.de tel.0786848899 s au 0784389214,
A disparut de aseara in jurul orei 20:00 din localitatea Florica judetul Buzau,o cheama Carmen si are 16 ani”, a scris unchiul fetei pe Facebook.

 „Nasol. A pus la story că era într-o mașină.”, este un alt comentariu de la postarea unchiului fetei. Ulterior s-a dovedit că story-ul fusese pus ieri, pe zi, din mașina fratelui.

Minora are înălțimea de 1.70 m, constituție normală, ochi verzi cu strabism la ochiul drept, păr lung, vopsit roșcat. La data dispariţiei ar fi purtat blugi albaștri, geaca de fâș galbenă, încălţăminte sport de culoare albastru, având asupra sa şi un ghiozdan negru. De asemenea, tânăra poartă ochelari de vedere.

Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să informeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

2 comentarii

  1. Trăim niste perioade ale vietii f nasoale sincer.
    Adolescentii o iau razna,pleaca de acasa si provoaca durere in familii.
    Tanarul in cauza a fost cercetat???
    Cosmine anunta ne.
    Sigur fata vrea sa pedepseasca putin parintii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: