EducaţieȘtirile zilei

Elevii de la „Eminescu” nu se întorc nici anul acesta în clădirea de pe Independenței

Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” vor continua să învețe în localul fostului liceu „Nenițescu” de pe strada Transilvaniei, asta deși Primăria promitea că modernizarea vechiului sediu va dura cel mult doi ani.

Pe parcursul derulării proiectului de reabilitare a clădirii monument istoric de pe strada Independenței, au avut loc întârzieri legate atât de plăți făcute târziu, cât și de problemele înregistrate de constructor.

Toate acestea fac imposibilă finalizarea lucrărilor până în luna septembrie. Cel mai probabil, elevii vor reveni acasă câteva luni mai târziu, la începutul anului 2022.

“Mă tem că elevii nu vor reveni în septembrie în clădirea Colegiului Eminescu, ci se va mai întârzia 2-3 luni. Asta pentru că au fost întârzieri foarte mari din partea Ministerului Dezvoltării, firma care a lucrat acolo a intrat și în insolvență, s-a mutat activitatea pe o altă firmă. Ei au promis că la 1 septembrie vor ieși de acolo dar avem o problemă: vrem să facem și dotarea nou-nouță.”, a declarat Constantin Toma la Focus TV.

Colegiul Național „Mihai Eminescu” a luat ființă în 1919, sub denumirea „Şcoala Secundară de Fete gr. II (Externatul de Fete)”, printr-un decret semnat de Regele Ferdinand și contrasemnat de ministrul Instrucțiunii Publice, Constantin Angelescu.

Din anul şcolar 2010-2011 Colegiul „M. Eminescu” a fost admis în rândul celor 30 de unităţi de învăţământ din ţară pentru programul bilingv francofon care dă posiblitatea elevilor să studieze în limba franceză discipline ca istoria, geografia, biologia, chimia, matematica, fizica, ştinţele socio-umane şi să susţină bacalaureatul în limba franceză cu diplomă acordată de Ministerul Educaţiei din Franţa. 

Din anul şcolar 2010-2011 a fost acreditat în cadrul colegiului bacalaureatul francofon. Elevii din clasa a IX-a profil uman bilingv şi matematică-informatică au intrat în acest program în care vor studia în limba franceză discipline ca matematica, informatica, chimia, fizica, geografia, istoria. Diploma de bacalaureat va fi eliberată de Ambasada Franţei la Bucureşti.

La data de 5 iunie 2017 Colegiul a primit titlul de „Şcoala-Ambasador a Parlamentului European”.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. O mare dezamagire acest primar, dar are un merit…ne face sa il regretam pe Boșcodeala, care desi nu facea mare lucru, macar era OM, era educat, diplomat, bine crescut. Acest Trump al Buzaului va face in continuare mult rau..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button