Educaţie

ERASMUS DAYS 2025 | Digital și Eco: elevii Școlii  Gimnaziale Nr. 7 Buzău construiesc punți verzi prin WEB 2.0

Echipa Erasmus+ de la Școala Gimnazială Nr. 7 Buzău a organizat o activitate de diseminare a proiectului „Nemophilist Econuts for Green Planet”, număr de referință: 2023-2-HR01-K210-SCH-000184266 cu ocazia ERASMUS DAYS 2025. Echipa a prezentat activitățile desfășurate pe perioada reuniunii  online din cadrul programului de mobilitate LTT.

Evenimentul, desfășurat între 29 septembrie și 1 octombrie 2025, a reunit peste 100 de participanți – elevi și profesori din Croația, Italia, Turcia și România, într-un cadru virtual interactiv și educativ. Scopul întâlnirii a fost de a conecta diferite culturi prin colaborare, dezvoltarea competențelor digitale și ecologie.

Prima zi a fost dedicată cunoașterii și explorării instrumentelor digitale. Elevii au început cu activități de icebreaker în Canva, pentru a se cunoaște mai bine și a crea o atmosferă prietenoasă, apoi au participat la o sesiune de brainstorming în AnswerGarden, unde și-au împărtășit ideile despre protejarea mediului. Ziua a continuat cu un seminar despre rolul WEB 2.0 în educație și cu atelierul Forky, în cadrul căruia participanții au realizat hărți mentale privind modalitățile de consolidare a conștiinței ecologice și combaterea poluării.

A doua zi a fost axată pe digital storytelling și exprimarea creativă. Elevii au folosit aplicațiile StoryJumper, Storybird și Flipsnack pentru a crea povești digitale cu mesaj ecologic, reviste online și prezentări artistice dedicate protejării naturii. Ziua s-a încheiat cu un quiz ecologic plin de energie și competiție prietenoasă.

A treia zi a adus în prim-plan creativitatea prin realizarea de animații și expoziții virtuale. Cu ajutorul aplicației Doratoon, elevii au creat eco-desene animate, iar în Emaze au realizat expoziții virtuale dedicate frumuseților naturale, parcurilor și geoparcurilor din țările participante. În plus, participanții au completat un formular de feedback, oferind impresii și sugestii care vor ajuta la îmbunătățirea următoarelor activități Erasmus+. Întâlnirea s-a încheiat cu un quiz de cunoștințe, reflecții finale și înmânarea certificatelor de participare.

De-a lungul celor trei zile, elevii și profesorii au lucrat cot la cot, și-au exersat limba engleză, creativitatea și abilitățile digitale, dar mai ales și-au unit vocile într-un mesaj puternic: natura are nevoie de noi, iar viitorul depinde de alegerile pe care le facem azi!

Evenimentul a reunit 18 elevi de la clasele VII B și VII C din Școala Gimnazială Nr. 7 Buzău, susținuți de profesorii Grațiela Popescu, Iuliana Ivan, Veronica Lupașcu și Roxana Matei, care împreună au demonstrat creativitate, responsabilitate și deschidere către colaborare internațională.

Prin efortul comun al tuturor participanților, Green Planet Web 2.0 Tools Online a devenit mai mult decât un eveniment educațional: a fost o experiență care a inspirat, a conectat și a construit punți verzi între generații și culturi.

(prof. MATEI ROXANA CARMEN, coordonatorul proiectului)

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button