AdministrațieȘtirile zilei

Este prima zonă din Buzău în care se va întâmpla asta

Municipalitatea buzoiană este pusă pe fapte mari. În contextul sărbătoririi Centenarului României Mari, care presupune și comemorarea erorilor îngropați la Buzău, edilii vor să facă din poarta de intrare în oraș dinspre Ploiești o adevărată carte de vizită pentru municipiu. Cheia de boltă a întregului proces de reabilitare va fi, desigur, ansamblul monumental al Cimitirului Eroilor, însă modificări substanțiale vor avea loc și la nivelul infrastructurii rutiere.

Un proiect îndrăzneț pus pe tapet de municipalitate este acela al modernizării tronsonului de aproximativ un kilometru al Bulevardului Unirii, de la intrarea în municipiul Buzău dinspre Ploiești. Potrivit conducerii Primăriei, acesta va intra cât de curând într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.

Proiectul la care se va lucra intens în următoarele două luni prevede refacerea trotuarelor, înființarea unor piste pentru bicicliști, coborârea cablurilor de pe stâlpi și îngroparea lor în subteran. Ca element de noutate, pe acest tronson vor fi amplasate patru conducte numite canalizații, la adâncimea de 30 cm, unde vor fi coborâte cablurile de pe stâlp.

Pistele pentru bicicliști au fost deja amenajate pe tronsonul cuprins între intersecția Unirii-Averescu și noul

Kaufland. Edilii își propun să amenajeze și altele, cu ajutorul cărora să unească Parcul Crâng de Bd. Unirii, Bd. 1 Decembrie și Parcul Marghiloman.

Intrarea în oraș va deveni astfel un etalon, fiind pregătită pentru marele eveniment de comemorare din luna mai, la care ar urma să participe Președintele și Premierul României, Patriarhul și ambasadori ai unor state partenere.

Actul normativ a fost adoptat în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal de joi. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma a precizat că, prin ralizarea unui astfel de proiect se va rezolva și o problemă de imagine a orașului.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

4 comentarii

  1. Este un proiect lipsit de sens.Pietonalul care se va amenaja nu duce catre o zona mai populata sau de in teres public.Ea duce doar la …Kaufland.Adica va face accesul mai facil celor care merg la…Kaufland.
    In locul acestui trotuar largit trebuia sa se largeasca carosabilul ca sa fie o continuare intre str. Unirii cu 4 benzi si soseaua care intra in oras si se ingusteaza la OMV.Si asa am fi avut o intrare normala in oras.
    Pentru cati pietoni circula in acel segment era suficient un trotuar norma saau o pita de bicicleta ptr. ca trotuar este si pe partea cealalata.
    Dar avem arhitecti ….capabili.

  2. La fostul primar nu v-ați dus cu „jalaba-n proțap”.Acum v-ați găsit ,când vedeți că se încearcă o normalizare a tot ce înseamnă civilizație în orașul acesta.Din spatele calculatorului ,toată lumea ,„face”sau după caz „desface”.Se încearcă,pe lângă agenții economici (care au primit aprobari de la fosta conducere) să se strecoare pasaje pietonale ,pentru că ,mulți dintre noi ,nu ne-am născut în mașini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button