PoliticăȘtirile zilei

Este respingerea referendumului un vot de blam dat primarului Toma?

O întrebare pe care cu siguranță mulți și-o pun după ce eșecul de la referendumul de ieri este dacă prezența slabă din municipiu poate fi considerată un vot negativ acordat primarului Toma. În materialul de mai jos vom încerca să analizăm, lucid și nepărtinitor, principalele aspecte ale referendumului de ieri.

În primul rând, se cuvine spus că ideea unui referendum de unire a municipiului Buzău cu o comună din județ nu este nouă. În 2005, Constantin Boșcodeală – pe atunci, primar al Buzăului – a inițiat un referendum local pentru preluarea în administrarea municipiului a stațiunii Sărata Monteoru. Printre argumentele expuse de inițiator se numărau necesitatea extinderii granițelor municipiului, dezvoltarea turismului local și injecția de capital în infrastructura viitorului Buzău mare (refacerea aducțiunii de apă și a iluminatului stradal, realizarea canalizării, a unor noi căi de acces).

Contrar tuturor așteptărilor, referendumul nu a fost aprobat, deoarece în municipiul Buzău nu a fost atins pragul electoral de 30%. La Monteoru, la fel ca la Țintești, pargul a fost atins și depășit.

Revenind în prezent, datele referendumului de duminică au fost făcute publice: Numai 10,68% dintre locuitorii municipiului Buzău au trecut pe la urne, 87,12% dintrei ei votând cu „Da”, iar 12, 87% votând cu „Nu”.

Eșecul referendumului – despre a cărui necesitate au vorbit numeroși oameni din administrația românească – a suflat vânt în pânzele opoziției primarului. Cei din PNL, de pildă, i-au adus edilului la cunoștință faptul că neprezentarea buzoienilor are o anumită semnatică: „(Buzoienii) au transmis foarte multe prin această atitudine!” și „Nu mai merge cu vrăjeala”, a spus, printre altele, deputatul Gabriel Avrămescu.

Alții au fost de părere că eșecul referendumului este, de fapt, eșecul administrației Toma. Mai mult, prin diferite medii s-ar vorbi deja despre o propunere a USR de suspendare a primarului în funcție.

Având în față toate datele, pare greu de crezut că un primar ales de aproape 80% dintre buzoienii prezenți la vot s-a devalorizat într-un an mai mult decât lira turcească în câteva zile. Ține de domeniul evidenței faptul că referendumul de unire de ieri NU a fost dorit de buzoieni, nu a prezentat interes sau nu a fost suficient promovat încât să scoată lumea la urne. A pune însă semnul egalității între un scrutin de alegeri locale și un referendum popular este o dovadă a habarnismului politic.

A ridicat semne de întrebare alegerea comunei Țintești drept viitoare anexă a „Buzăului Mare”? În mod sigur. A fost suficient explicată această opțiune și nu alta (Mărăcineni, Vernești, Vadu Pașii etc)? Prea puțin. S-au temut buzoienii că orașul lor va deveni mare, dar cu mulți asistați social și cu cele mai multe toalete în fundul curții? Categoric. Printre cetățeni, la firul ierbii, despre aceste lucruri s-a tot vorbit, nu despre potențialul pe care l-ar fi avut orașul în cazul unirii.

Ideii de referendum îi mai trebuie timp în România. Oamenii nu sunt pregătiți pentru unirea localităților, iar principala temere e că, din puținul lor, vor trebui să întrețină și frați vitregi, apăruți de niciunde, mai mici și mai săraci.

Timpul va sedimenta toate concluziile testului de ieri, timp în care Buzăul trebuie să meargă înainte. Pentru că altfel, vorba lui Cațavencu, „un popor care nu merge înainte stă pe loc; ba chiar dă și înapoi.”…

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Pe scurt NU! Nu e nici un vot de blam. Sa mearga inainte pe calea asta si daca in 2024 se prezinta la vot 11% dintre buzoieni si voteaza la fel ca la referendum o sa fie mai tare si iese primar cu 87% nu cu 78%

  2. Da, domnule, Toma e destept, voi, propagandistii de serviciu sunteti destepti, da; poporul e prost…Prost, dar multi…Ca tot vorbisi de referendumul cu Monteoru, ala a fost o incercare de pupincurism a lui Boscodeala fata de Vacaroiu, cel care are, prin rude apropiate, niste interese acolo. Adica sa faca infrastructura pentru hotelurile aflate in proprietate, cumparate cu bani de la ma-sa, cunoscuta femeie de afaceri, da’ infrastructura cu impozitele platite de buzoieni. Cat despre gogorita asta cu Tintestiul…Mai exista in Europa zone metropolitane, Lyon, Marseille, etc, dar prin zonele alea numai o localitate mica are potentialul economic mai mare decat al Buzaului. Oleaca de simt al masurii nu strica. Stim si noi ca impozitele sunt suficient de mari ca sa permita si fantezii artistice precum Iazul Morii, da’ sa vrei acum sa faci infrastructura si la Tintesti, numai pentru ca ai tu rude pe acolo…

  3. Amestecati lucrurile cind vorbiti , la general de referendum in Romania; Referendumul pentru demiterea lui Basescu a adus foarte mare prezenta iar cel din Bihor avea logica; Ideea unirii dintre Buzau si Tintesti era lipsita de logica si dubioasa incit era de asteptat si normal sa nu se prezinte oamenii , care au inteles repede care este miza ( promovare a fost in exces ) Oricum Toma C si-a pus portretul in toate ziarele si pe toti stilpii mai multe luni ( pe banii primariei ) , iar institutiile media au avut mult de cistigat Ar fi multe de verificat in legatura cu faptul ca banii au venit de la Primarie , desi doar citeva persoane doreau acest referendum

Dă-i un răspuns lui Stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button