AnunțuriȘtirile zilei

Eveniment în Buzău. Anunț privind crearea unei zone de „street-food”

Buzăul lui Marghiloman” – BZM – este un festival de artă care are ca centru de interes o serie de 14 concerte, ale unor formații cunoscute de rock alternativ și nu numai și care-și dorește să aducă în grădina Vilei Albatros pe toți iubitorii de frumos.

Primăria municipiului Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” organizează în perioada 14 – 17 iulie, în grădina Vilei Albatros, festivalul „Buzăul lui Marghiloman” – BZM – ediția a II-a.

„În jurul acestui eveniment, dorim să creăm o zonă de street food, care să deservească pe toată perioada festivalului publicul nostru. Această zonă este gândită să păstreze din bunul gust de care istoria ne vorbește cu privire la acest loc (grădina Vilei Albatros) din perioada lui Alexandru Marghiloman.

Criteriile prin care puteți să vă înscrieți sunt:
Utilizarea unui food truck (condiție obligatorie)
Să vă încadrați într-unul dintre meniurile specifice bucătăriei:
Românești,Mexicane, Italiene, Americane
Sau: Cafea,Clătite, Kurtoș
Băuturi răcoritoare / cocktailuri / bere.

Numărul total de food truck-uri va fi de maximum 12, dintre care:
6 pentru produse sărate
3 pentru produse dulci
3 pentru băuturi


Înscrierile se fac în perioada 22 iunie – 1 iulie 2022 direct la sediul primăriei sau la adresa de e-mail: [email protected] prin depunerea următoarelor documente:
-cerere pentru închiriere teren diverse 2022 ( disponibila în site www.primariabuzau.ro la Cereri si formulare la Serviciul Patrimoniu – cerere diverse 2022); în cerere va rugam sa menționați detalii despre firmă ( evenimente similare de tipul street-food/food-fest la care ați participat);
-certificatul de înmatriculare/înregistrare al societății;
– poze relevante cu aspectul interior și exterior al food-truck-ului ( rulota) și meniul.
-certificat fiscal eliberat de Directia Economică, din care să rezulte ca solicitantul nu figurează cu datorii la bugetul local.

În cazul în care cererile de înscriere vor depăși numărul maxim de food truck-uri, rezultatele selecției vor fi afișate pe 4 iulie, pe site-ul Primăriei municipiului Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!