Educaţie

Eveniment la Siriu: „Building up”, un training de dezvoltare comunitară a sectorului de tineret, cu participarea delegaților din 12 state europene

În perioada 20 – 29 martie 2026, Asociația de Tineret ONIX, una din cele 50 de organizații acreditate în domeniul tineretului în cadrul Programului Erasmus +, a derulat un curs european de formare în localitatea Siriu, în complexul Hecaș Villas, denumit „BUILDING UP – CURS AVANSAT DEDICAT LUCRĂTORILOR DE TINERET PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR LOCALE,”. Cursul a propus mai bine de 15 metode și un parteneriat extins care a implicat Primăria Râmnicu Sărat, Primăria Siriu și Școala Gimnazială Comuna Siriu.

Potrivit organizatorilor, proiectul a avut ca scop promovarea sustenabilității și a tehnicilor incluzive în lucrul cu tinerii, conturarea unor ecosisteme eficiente, precum și promovarea unor atitudini Green, a participării publice în contextul unui parteneriat local și european extins.

Statele care au luat parte au fost: România, Grecia, Turcia, Letonia, Estonia, Malta, Serbia, Macedonia de Nord, Rep. Moldova, Armenia, Spania și Cipru.

Aceasta este cea de-a opta activitate din cadrul acreditării, una care își propune o triplă dimensiune:

1. Extinderea rețelei de parteneri ONIX EUROPE și schimbul de bune practici (ONIX Norming)
2. Formarea lucrătorilor de tineret și pregătirea acestora în a deveni actori activi ai implicării civice, comunitare, pentru atingerea obiectivelor organizațiilor partenere (ONIX Forming)
3. Dezvoltarea continuă de competențe a tinerilor pentru creșterea capacității de angajare a acestora, precum și pentru dezvoltarea lor personală (ONIX Performing)

Atelierul a fost coordonat de Cosmin Saic și Ionuț Dumitrașcu, delegația din România fiind compusă din: Oana Topală (Psiholog), Raluca Baicu (Coordonator incluziune), Andrei Robe (Coordonator logistic), Anca Luiza Ceparu (Coordonator comunicare și parteneriate), Volodea Mateevici și Denisa Mateevici.

GALERIE FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button