Șoc, printre cunoscuții lui Vasile B., un tânăr în vârstă de 18 ani, din Buzău. Tânărul a fost găsit mort astăzi, pe fundul lacului din Parcul Marghiloman, iar toate indiciile trimit către varianta sinuciderii.
Vasile era un tânăr sociabil și avea o mulțime de prieteni. În copilărie fusese dat în plasament unei familii din Nehoiu, iar după absolvirea clasei a opta și admiterea la liceu fusese mutat într-o locuință de tip rezidențial din cartierul Dorobanți.
În luna iunie împlinise 18 ani și, potrivit legii, fusese dat afară din apartamentul DGASPC. Băiatul a fost primit să locuiască în casa unui prieten, însă ar fi fost dat afară și de aici.
Prietenii nu au mai dat de Vasile de pe data de 20 noiembrie, atunci când urma să aibă loc o reuniune cu foștii colegi. Tânărul ar fi fost foarte abătut, lucru care i-a îngrijorat pe toți prietenii lui.
„Le-a spus că îi iubește mult și că ar vrea să se roage pentru el. De pe 20 nu mai știe nimeni nimic despre el. Mai avea un frate instituționalizat, care e într-un centru de la Berca”, ne-a povestit un apropiat.
Vasile B. a fost găsit astăzi mort pe fundul lacului din Parcul Marghiloman, într-o zonă în care apa are un metru și jumătate. Dacă inițial s-a vehiculat varianta unei crime, examinarea cadavrului a infirmat această supoziție: trupul nu prezenta urme de violență, fiind însă într-o stare avansată de descompunere.
Se pare că trupul tânărului s-ar fi aflat în apă de cel puțin două zile. Cadavrul a fost transportat la morga SML în vederea efectuării necropsiei.
Aceasta este realitatea trista , atunci când vine vorba despre acești tineri. După 18 ani, sunt aruncați spre moarte . Și fratele sau, Costică B. dacă nu se intervenea la DGASPC Buzău, ajunsese la 15 ani, argat la oile unei familii din Scorțoasa și trăia in niște condiții mizere, nu era lăsat sa mearga la școala etc… Cum a dat voie Dgaspc Buzău sa se transfere in acele condiții?
DIICOT ul la sesizat cineva în cazul fratelui său,,argat,, la oi?Discutăm despre muncă aservită.Vă rog să-mi spuneți,DGASPC Bz a sesizat DIICOT ul pt fratele lui?Of Doamne,cât de lași suntem,Dumnezeu să-l aibă în pază!
Din cauza politizarii tuturor instituțiilor, DGASPC BUZĂU Este controlat de PSD, la fel ca tot Buzăul, ei sunt criminali României de 30 de ani. Păcat pentru un suflet bun, care a fost lăsat sa moara.
Eu as pune sub acuzarea de omor din culpa reprezentatii DGASPC pentru ca nu si-au manifestat interesul pentru ca acesta sa aibe un viitor dupa varsta de 18 ani. Din ceea ce stiu eu, acesti copii sunt abuzati si exploatati, lasati in voia sortii, fara posibilitatea de a alege cu discernamant. Va reamintesc ca acestia nu au familie de mici si nu stiu decat libertate totala , daca vor dulciuri fac tot posibilul sa le obtina etc….eu nu pe ei i-as invinui …cel putin nu pe toti!!!
Numai DGASPC-ul este de vina, l-au fortat sa il dea afara, daca s-ar fi dat o locuinţa cum a spus directoarea ca se va da o casa pentru copii care ies din centre si nu au unde sa stea, ,.DGASPC stie sa dea afara copii, nu sa i ajute.?
Frumos zis eu ai cunosc pe cei doi și nu trebuia să al așa afara și nici prietenul ăla
Va zic eu ca se fac multe manari si multe nedreptati, tot dgaspc.ul este o institutie corupta care apara interese si favorizeaza minciuna, dupa aprope 1 an de cand sunt voluntara pentru acesta institutie nu am reusit nici in momentul de fata sa devin o angajata a acestei. Si asta pentru ca nu am avut suficienti bani ca sa dau spaga, eu una mi-as fi dorit sa pot fi intr.o functie aici, ca stiu ca salariu e nimica toata pe langa ce faci peste. Nu aveti ce sa le faceti la nimanui din aceasta institutie ca sunt relati la nivel inalt.
Nu vreau sa dau nume da ruda la cineva de aici de la dgaspc lucreaza la diccot si nu are nimeni ce sa ne faca.