Educaţie

Experiente inedite pentru elevii de la Scoala Gimnaziala Magura

În perioada 27.05.2024- 31-05-2024, elevi și profesori de la Școala Gimnazială comuna Măgura au calcat pragul Şcolii Gimnaziale ,, Konstantin Velichkov’’ din Plovdiv, Bulgaria In cadrul proiectului de Acreditare Erasmus cu nr 2023-1-RO01-KA121-SCH-000122688.

Cadrele didactice insotite de elevi au avut o agendă încărcată, deoarece au vrut să profite de acestă mobilitate pentru a afla tot ce se poate afla despre acest oraş plin de istorie.

Plovdiv este al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, după  Sofia, şi este cunoscut drept capitala culturală  a acestei ţări. In 2019 a fost Capitala Europeană a Culturii si este considerat a fi cel mai vechi oraş locuit constant din întreaga Europa. Acesta este un oraş unic, cu un bagaj istoric si cultural aproape de neegalat in Bulgaria şi este cunoscut ca fiind o adevarată comoară ascunsă.

Mobilitatea a avut ca scop schimbul de bune practici iar tema principala a fost ,, O calatorie in trecut” si s-a desfasurat prin dezvoltarea unor competente culturale, de protejare a mediului inconjurator cat si a competentelor digitale, astfel elevii au facut vizite tematice la Biserica Sfintii Constantin si Elena – cea mai veche biserica ridicată in acest oras, la ,, Şcoala Galbenă”– Primul Gimnaziu din Plovdiv, Muzeul Regional de Ştiinţele Naturii, care i-a impresionat prin diversitatea exponatelor. la celebrul  Amfiteatru Roman, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice in Plovdiv şi care datează încă din secolul al II-lea, la  Muzeul Etnografic cat si la Ruinele asezarii tracice Eumolpias  – asezate in centrul vechi al orasului si care dateaza din jurul anului 5000 i Hr.

O atentie deosebita a fost dedicată activiţăţilor de protejare a mediului inconjurator prin, ecologizarea unor zone din Parcul Kamenica cat si langa raul Marita.

Şcoala  Gimnaziala ,, Konstantin Velichkov’’ este o scoala primitoare cu elevi si cadre didactice care participa cu interes la numeroase proiecte din cadrul programului Erasmus iar activitatile desfasurate in comun au apropiat si mai mult participantii celor doua institutii de invatamant.

Acest schimb de idei si bune  practice care a avut loc în Şcoala Gimnaziala ,,Konstantin Velichkov”, a completat bagajul de noi cunoştinţe pe care grupul Şcolii Gimnaziale Măgura le-a acumulat pe parcursul zilelor de mobilitate.

Iată câteva dintre impresiile elevilor:

,, Această mobilitate a fost specială pentru mine deoarece mi-am făcut prieteni noi şi am văzut stilul de viaţă al copiilor din altă regiune a Europei”-Leonard, clasa a-VII-a

,,Am avut o experienţă interesantă şi sunt bucuroasă că am învăţat foarte multe lucruri despre acest oraş istoric”- Maria, clasa a-VII-a

,,Acest proiect a fost minunat, deoarece am vizitat locuri noi şi am învăţat foarte multe despre cultura vecinilor noştri bulgari”- David, clasa a-V-a

GALERIE FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!