Administrație

Expoziție de tehnică militară și exerciții de îndemânare a armei, de Ziua Forțelor Terestre

Joi, 23 aprilie, comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica” va fi gazda unor activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre Române.
Pe 23 aprilie, militarii Armatei României sărbătoresc Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare 646x404Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă. Astfel, începând cu orele 09.00, se va desfăşura simpozionul cu tema „23 Aprilie – Ziua Forţelor Terestre”.
  • – Activităţile vor continua cu prezentarea unui exerciţiu de îndemânare a armei –Drill Team, urmat de o expoziţie de tehnică, armament şi echipament militar aflat în dotarea forţelor terestre.
Ziua de 23 aprilie a devenit în conştiinţa poporului român o sărbătoare cu dublă semnificaţie: prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă şi, totodată, aniversarea Forţelor Terestre ale Armatei României.
Datorită virtuţilor sale deosebite (curaj, bărbăţie, demnitate) pe care le-a dovedit în timpul patimilor sale, Sfântul Gheorghe (fost general roman şi comandant al gărzii împăratului Diocleţian, persecutat de către acesta pentru credinţa la care nu a renunţat până la moarte) a devenit în scurt timp cel mai iubit şi cel mai cinstit mucenic creştin.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button