Administrație

Fănică Bârlă este noul PRIMAR al municipiului Buzău

Va avea câteva sute de oameni în subordine și mai mult de o sută de mii de buzoieni cărora le va reprezenta interesele. Cu toate acestea, nu este prea fericit să se mute în biroul ocupat până acum, vreme de aproape 20 de ani, de primarul Constantin Boșcodeală, care și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv.birla
Fănică Bârlă este noul primar interimar al municipiului Buzău, fiind ales astăzi de către majoritatea consilierilor locali, reuniți în ședință extraordinară la Palatul Comunal. El va asigura interimatul la șefia Primăriei până la organizarea alegerilor locale, programate să aibă loc duminică, 5 iunie 2016. Deși va avea un mandat scurt, de numai trei luni, viceprimarul Bârlă va continua proiectele începute de Constantin Boșcodeală. El nu se va muta totuși în biroul primarului, preferând să rămână în încăperea în care își desfășoară activitatea de aproape opt ani.
În cadrul aceleiași ședințe, cu începere de la ora 10:00, aleșii municipali au mai discutat despre modificarea statutului societății Trans – Bus, în vederea transformării acesteia în transportator regional. Astfel, autoritățile locale fac un pas mare pentru rezolvarea problemei transportului cu autobuzul 2 în comuna Mărăcineni.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close