Faptele care l-au costat pe un localnic din Țintești 6500 de lei
Un localnic din comuna buzoiană Țintești are de plătit amenzi de 6500 de lei, după ce comisarii Gărzii de Mediu Buzău au descins la proprietatea sa, unde au constatat mai multe nereguli.
Potrivit unui comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a instituției, persoana fizică vizată de controlul neplanificat ar fi săvârșit mai multe abateri de la legislația de mediu. Prima menționată și vizibilă în fotografiile ce însoțesc postarea o reprezintă deversarea apelor uzate menajere într-un șanț deschis care traversează mai multe proprietăți, prin intermediul unei conducte amplasate la imobilul verificat.
Tot pe terenul persoanei fizice, comisarii Gărzii de Mediu au mai găsit depozitate deșeuri din construcții și demolări, deșeuri din plastic, deșeuri textile, plase de sârmă și anvelopele uzate, cu încălcarea prevederilor legale privind gestionarea acestora.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform legislației de mediu în vigoare, iar persoana verificată a fost obligată să ia măsuri pentru salubrizarea zonei și eliminarea neconformităților constatate. Pentru nerespectarea legislației de mediu, persoanei fizice i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale – amenzi în valoare de 6500 lei.
Postarea Gărzii de Mediu Buzău este disponibilă aici.
Activistul buzoian a semnalat nereguli de mediu la Țintești in urma cu 4-5 ani, cu deversari pe un șanț. Sper ca nu e vorba de aceiasi problema!