Știrile zilei

Fenomen apărut pe piața muncii din Buzău / Șeful ITM: „Sancțiuni drastice”

Fostul – și în același timp actualul – guvern al României, din care au făcut parte nu mai puțin de patru partide, plus minoritățile naționale, a adoptat o serie de măsuri economice care au afectat mediul de afaceri, fiind criticate dur însă de la început de organizațiile patronale. Nu puțini au fost cei care au afirmat că majorarea TVA și a impozitului pe dividende nu doar că nu va rezolva criza economică, ci îi va și sili pe agenții economici să caute soluții nu tocmai ortodoxe de evitare a plății taxelor. Unul dintre efecte este munca „la gri”.

Așadar, pe lângă prăbușirea consumului, în piață se mai vede și altceva, după cum informează Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău. Concret, tot mai mulți angajați acceptă să primească o parte din salariu „în plic”, în afara sumelor declarate oficial. Pe termen scurt, veniturile par mai mari, dar specialiștii avertizează că salariații care acceptă astfel de practici sunt printre cei mai dezavantajați.

Potrivit unui comunicat de presă emis de ITM Buzău, fenomenul muncii subdeclarate, cunoscut și ca „muncă la gri” – a fost descoperit în mai multe controale desfășurate de la începutul anului 2026.

În cadrul acțiunilor de control, din documentele verificate, au fost identificate situații de muncă subdeclarată în care angajatorii au acordat salarii nete mai mari decât cele constituite în ștatele de plata salariilor, drept pentru care au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în cuantum de 132.000 lei”, informează ITM.

Munca subdeclarată presupune ca angajatorul să înregistreze oficial un salariu mai mic decât suma pe care o oferă efectiv angajatului. Diferența este plătită neoficial, fără taxe și fără a fi evidențiată în documentele sau în declarațiile fiscale.

Deși pe moment sunt mulțumiți că primesc mai mulți bani, angajații sunt în mare dezavantaj:

Precizăm că acceptarea de către lucrător ca plata muncii efectiv prestate de el să îi fie plătită „la negru”, pe lângă salariul declarat și fiscalizat este în defavoarea sa, astfel că, persoana în cauză nu trebuie să accepte jumătăți de măsură și să refuze să munceasca „la negru” sau „la gri”.”, informează ITM Buzău.

Potrivit comunicatului de presă, printre dezavantajele muncii subdeclarate pentru lucratori se numără:

– Contribuții la asigurări sociale mai mici, cea ce va genera o valoare semnificativ mai mică a pensiei la momentul pensionării;
– Drepturi pentru indemnizații de concedii medicale, indemizație de șomaj, indemnizație pentru creșterea copilului până la 2 ani mai mici pentru că acestea sunt calculate exclusiv la nivelul sumei fiscalizate și declarate de angajator;
– Veniturile nedeclarate nu pot fi luate în calcul la bănci, limitând astfel șansele de obținere a unui credit.
Precizăm că utilizarea de către angajatori a muncii subdeclarate se sancționează conform Codului Muncii cu amenzi cuprinse între 8.000 lei și 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată în această situație, fără a depăși 100.000 lei.

Bogdan Chitacu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, precizează faptul că „respectarea legislației muncii este importantă atât pentru protecția salariaților cât și pentru evitarea aplicării unor sancțiuni drastice”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Se foloseste ffff multa munca la negru nu la gri. Nici prin cap nu va trece. In toate domeniile de activitate. In centrul orasului functioneaza agenti economici care nici macar nu au firma, ce sa m ai vorbim de bonuri fiscale. In piata e bomba evaziunii, nici un bon fiscal. Nu se vede nu se aude.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button