Știrile zilei

Două zile de sărbătoare și gust, la Festivalul Cârnaților de Pleșcoi de la Berca

Așa cum și-a obișnuit publicul, pensiunea Casa Matei din Berca pregătește un adevărat regal al gustului, în cadrul căruia celebriiimages cârnați de Pleșcoi ,- actorii principali ai evenimentului -, dar și celelalte bunătăți tradiționale vor încânta papilele gurmanzilor.
Ajuns la cea de-a opta ediție, festivalul este deja un brand culinar al Buzăului, având în vedere aprecierea de care s-a bucurat. Organizată acolo unde îi stă cel mai bine, adică pe esplanada pensiunii „Casa Matei”, sărbătoarea „Cârnaților de Pleșcoi”  se desfășoară în perioada 3-4 octombrie, cu sprijinul ANTREC.
Ca element de noutate, anul acesta vor participa doar producători autorizați de cârnați de Pleșcoi, gem, brânzeturi, vin și țuică, alături de meșteșugari și de pensiuni ANTREC.11240481_959837537429447_1429094039213675855_n
Festivalul își propune să promoveze imaginea Văii Buzăului cu tot ceea ce are aceasta mai bun: peisaje mirifice, gastronomie, tradiție și cultură. La eveniment vor fi invitați artiști buzoieni, interpreți de muzică populară și formații de dansuri.
În plus, organizatorii au pregătit o demonstrație de gătit la ceaun cu degustare, unde carnea de oaie va fi la loc de cinste. În plus, concursul „Miss Oița” va alege cele mai frumoase exemplare aduse de crescătorii de oi din zonă. Festivalul va fi „condimentat” cu caricaturi realizate de Costel Pătrășcan si Leonte Năstase, iar Florin Rotaru va servi „Umor la rotisor” din volumul său de epigrame.
 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button