
Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, în parteneriat cu Asociația Noetic Ark din București, continuă seria de sesiuni introductive din cadrul Festivalului Gândirii, un proiect de anvergură inițiat de Asociația Noetic Ark și finanțat de Ministerul Culturii.
După debutul oficial al festivalului pe 26 februarie 2025, seria de evenimente se îmbogățește cu un nou masterclass susținut de domnul Mihai Lungeanu, regizor de teatru, scenograf, scenarist, publicist, profesor universitar, critic de teatru, realizator de emisiuni radiofonice și inițiator de proiecte culturale și artistice naționale și internaționale.
Masterclass-ul, intitulat „Persoană, personalitate, personaj”, va avea loc pe 20 martie 2025, la Vila Albatros, ora 17:00, și va oferi participanților, în special elevilor de liceu care la această vârstă își dezvoltă personalitatea, o incursiune profundă în complexitatea creației teatrale. Evenimentul își propune să îi ajute pe tinerii participanți să înțeleagă mai bine cum își pot dezvolta personalitatea în viața reală, explorând granița dintre a fi persoană și a fi în spatele unui rol. Prin această experiență, elevii vor descoperi cum identitatea individuală se modelează atât pe scenă, cât și în afara ei.
Reamintim că seria de sesiuni introductive din cadrul Festivalului Gândirii se desfășoară între februarie și iunie 2025, oferind publicului buzoian întâlniri lunare cu invitați de prestigiu – profesori universitari, scriitori, regizori, experți în inteligență artificială, antreprenori și specialiști în comunicare. Aceste evenimente pregătesc terenul pentru punctul culminant al festivalului, care va avea loc în noiembrie 2025, când Buzăul va deveni gazda unei săptămâni de conferințe și masterclassuri cu participarea unor experți din țară și din străinătate, în cadrul Festivalului Gândirii de la București.
Festivalul Gândirii își propune să creeze un cadru de dialog interdisciplinar autentic, reunind elevi, profesori, părinți și profesioniști din diverse domenii – de la informatică și inteligență artificială la teatru, film, arte vizuale, comunicare și antreprenoriat. Scopul principal este aprofundarea înțelegerii provocărilor actuale și identificarea unor soluții inovatoare.
Vă invităm să participați la această nouă ediție a Festivalului Gândirii și să descoperiți perspective inedite asupra artei și identității prin dialogul cu un expert de renume!” transmit organizatorii.
Pentru informații suplimentare și programul detaliat al evenimentelor, urmăriți pagina de Facebook a Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” sau contactați-ne la 0758 847 916.
Tot nu mi-a raspuns niciun inteligent din asta cu diploma de „Doktor” ce-i ala „masterclass”.
Imbecili cu diploma, care isi fac si festivaluri… de gandire!…
Ganditi!…