Din Buzău

"Fetița cu chibrituri" dispărută acum două zile, găsită tremurând într-o scară de bloc

A rătăcit fără țintă pe străzile municipiului aproape două zile, înghețată de frig, fără vreun motiv serios pentru a pleca de acasă. Îmbrăcată subțire și fără bani, copila a stat departe de familie aproape două zile, timp în care polițiști din toată țara au căutat-o și-n gaură de șarpe.Untitled

Elena Bucur, minora în vârstă de 13 ani care a dispărut de la domiciliu din 4 februarie, a fost găsită după două zile de polițiștii buzoieni, tremurând de frig într-o scară de bloc din cartierul Micro V. Fata acuza dureri de cap și a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

Membrii familiei au stat 48 de ore cu sufletul la gură, până când poliția le-a bătut la ușă pentru a le da vestea găsirii fetei.

În seara zilei de 5 februarie, în timp ce desfăşurau activităţi de căutare a minorei Bucur Elena, poliţiştii au identificat-o în scara unui bloc din zona Bariera Brăilei a municipiului Buzău.

Bucur Elena era dată în urmărire la nivel naţional din data de 4 februarie, după ce bunicul acesteia a sesizat poliţia cu privire la faptul că fata a plecat de la domiciliu în jurul orei 14.30 şi nu a revenit.

Minora a precizat poliţiştilor că, în perioada în care a lipsit de acasă, nu a fost victima niciunei infracţiuni.  Pentru că acuza dureri de cap, oamenii legii au solicitat intervenţia unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!