Știrile zilei

Nereguli descoperite la transportatorii din județ

S-au întețit controalele ce vizează transportul de călători din județ. Consiliul Județean îi sancționează pe cei care iau persoane în picioare sau care nu respectă condițiile de transport. Azi-dimineață, societatea Autovalmi a primit două ameniz de câte 100 de milioane de lei vechi pentru că a fost depistat în trafic având la bord mai mult de 30 de călători care stăteau în picioare.

Problemele reclamate de călători pe ruta Buzău-Robeasca și Buzău-Săgeata au ajuns la urechile reprezentanților Consiliului Județean, care, în zorii zilei, au organizat un control inopinat la Autorola. Neregulile s-au confirmat:

„E o aglomerație de nedescris. Biletul și abonamentul sunt scumpe ținând cont de contidiile în care suntem transportați. Adică pe 13 km de la Scurtești pana în Buzău plătesc 170 de lei. Nu mai zic de căldura inspuportabilă care este vara sau de faptul că iarna îngheți pur și simplu, fiindcă este brumă pe geam și pe barele dinăuntru.”, ne-a scris otânără care face naveta cu firma în cauză.

Azi-dimineață, reprezentanții Consiliului Județean au oprit două curse de Săgeata, iar ambele aveau peste 30 de călători în picioare. Pentru această neregulă, firma se va alege cu o amendă în cunatum de 100 de milioane de lei.

Consiliul Județean va continua verificarea transportatorilor din județ. Amenzile ajung până la 300 de milioane de lei vechi, iar neregulile pot duce până la anularea licenței de transport.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. Ceva normal. Dar pe cei care transporta paine cu „papucul” carosat iar apoi duc gunoiul de grajd cu aceeasi masina, de ce nu ii controleaza nimeni ? Este unul prin zona Lastunului, pe Transilvaniei.

  2. DACA VOR PRIMII AMENZI VOR RAMANE SALARIATII SI ELEVII IN STATII , VOR REFUZA SA MAI ACCEPTE CALATORI IN PICIOARE. TOT S-A VEHICULAT ZVONUL CA SE VOR PRELUNGII ANUMITE LINII PANA LA 10KM DE MUNICIPIU DAR A RAMAS IN STADIU DE ZVON.

Dă-i un răspuns lui Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button