AdministrațieEconomic

INSPIRAȚIE: După pompe funebre lângă morgă, o firmă își construiește farmacie în curtea Spitalului Județean

Ideea buzoienilor de la S.C. „Arieșul” S.R.L. a putea fi rețeta succesului, în condițiile în care, pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență Buzău sunt puși, de multe ori, să-și cumpere singuri medicamentele. Lucrările la ridicarea farmaciei sunt în toi și au început după ani de judecată cu administrația județeană, notează observatorulbuzoian.ro.Farma SPITAL
Totul a început acum câțiva ani, pe vremea președintelui CJ, Victor Mocanu. După ce a obținut, prin contract, închirierea a 102 mp în curtea Spitalului Județean, spațiu pe care ar fi urmat să fie construit un magazin de echipament medical, S.C. „Arieșul” S.R.L. s-a trezit în imposibilitatea de a-și duce la capăt proiectul, deoarece administrația județeană a contestat contractul în instanță.
După trei ani de judecată, firma a reușit să obțină dreptul de a construi pe terenul Spitalului Județean.
Scenariul construirii unei farmacii în incinta SJUB seamănă izbitor de mult cu un proiect mai vechi, implementat în urmă cu câțiva ani, în curtea spitalului. Atunci, un angajat al Spitalului Județean a obținut dreptul de a construi, lângă morga SML, un magazin de pompe funebre. Ulterior, unitatea comercială a fost închisă.
Iată, mai jos, soluția Tribunalului Buzău, privind litigiul dintre societate și spital:
Solutia pe scurt: Hot: Admis acţiunea. Obligă pârâtul să predea reclamantei în posesie, pe bază de proces verbal, terenul în suprafaţă de 102 mp în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti şi sub sancţiunea aplicării unei amenzi conducătorului autorităţii publice obligate, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Obligă pârâtul la 2050 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs.
Document: Hotarâre  1240/2014  23.09.2014

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button