AdministrațiePolitică

Fondurile europene – baza modernizării orașului Nehoiu

Veste extraordinară pentru cetățenii din Nehoiu și împrejurimi. Administrația locală a reușit să facă un pas important în vederea implementării unuia dintre cele mai ambițioase proiecte, acela de a reabilita energetic Spitalul Orășenesc Nehoiu, care deservește întreaga zonă. La începutul acestei luni, primăria a primit un răspuns favorabil pentru proiectul ”Reabilitare Energetică Spital Orășenesc Nehoiu”, depus spre finanțare prin POR 2014-2020, în valoare de 26 milioane de lei. Proiectul este eligibil și trece în următoarea etapă, aceea de evaluare tehnică și financiară. 

De altfel, nu este singurul proiect pentru spitalul din Nehoiu. Având în vedere depărtarea față de oraș, accesul la servicii medicale de calitate a fost prioritară pentru primarul Ionuț Milea. În cadrul unui parteneriat între Primărie și Ministerul Sănătății, în 2019 spitalul din Nehoiu a fost dotat cu aparatură medicală modernă, absolut necesară pentru buna desfășurare a activității medicilor, dar și pentru ca cetățenii din toată zona să beneficieze de servicii medicale de calitate. Cu o valoare totală a investițiilor de 835.995,23 lei, au fost achiziționate: o masă de operații cu acționare hidraulică și extensie ortopedică, 2 aparate EKG portabile cu 12 canale, un ecograf Doppler cu sondă pentru obstetrică-ginecologie, un ventilator ATI, un set video-laringoscop cu 3 mărimi de lame reutilizabile, un sterilizator de 250 de litri și 10 paturi speciale multifuncționale pentru secția ATI.

„În urmă cu patru ani, orașul Nehoiu a trebuit să dea piept cu una dintre cele mai mari provocări, aceea de a se dezvolta independent, însă concomitent cu municipiul Buzău, pentru a reprezenta o alternativă reală pentru cetățenii din zonă. Pentru asta, noua echipă din fruntea primăriei, formată din primarul Ionuț Milea și viceprimarul Florin Constantinescu, a schimbat complet viziunea de management administrativ. Finalizarea proiectelor îndelung așteptate de comunitate, dar mai ales, atragerea de fonduri pentru o dezvoltare durabilă a orașului, au devenit priorități.

Probabil cel mai așteptat și necesar proiect din Nehoiu a fost acela referitor la sistemul de producere și distribuție a agentului termic, investiție care s-a ridicat la valoarea de 2.932.803,58 de lei. Prin acest proiect de maximă importanță locală s-au achiziționat și instalat 2 centrale termice și a fost racordat un bloc ANL. În plus, în 2018 a fost finalizat un alt proiect prin care s-a extins rețeaua de termoficare, s-a reabilitat un tronson cu probleme, s-au contorizat 2 centrale termice și 22 de blocuri.

Pentru că protejarea mediului și consumul eficient al resurselor au ocupat un loc însemnat pe agenda administrației locale, cu o investiție totală de 2.990.798,11 lei din fonduri elvețiene, guvernamentale și locale, sistemul de iluminat public a fost modernizat complet. În cadrul proiectului  au fost montate 1902 lămpi, au fost modernizate 33 de puncte de aprindere și a fost implementat un sistem inovator de telegestiune pentru iluminat.

Acest demers nu a fost singurul pentru protejarea mediul, în anul 2017 fiind finalizate lucrările de închidere a depozitului de deșeuri Chirlești, neconform cu standardele impuse de normele europene în vigoare. Refuzul închiderii acestuia, nu doar că ar fi atras aplicarea măsurilor de infringement din partea Comisiei Europene, dar ar fi fost nociv și pentru sănătatea localnicilor.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte de modernizare a infrastructurii din Nehoiu a demarat în 2018 și va fi finalizat anul acesta. Este vorba despre asfaltarea a 10 km de drumuri de interes local din Bâsca Roziliei, Lunca Pripor, Centru Civic, Lunca Mare, Păltineni, Valea Nehoiului, Valea Nehoiașului și Bădârlegi. Iar pentru a ține pasul cu necesitățile elevilor, în 2019 au început și lucrările la sala de sport a Liceului Teoretic Nicolae Iorga, cu o valoare de 530.740 lei. Aceasta a fost finalizată și va putea fi folosită începând cu noul an școlar.

Un proiect deosebit de însemnat pentru comunitatea din Nehoiu este acela al reabilitării și  modernizării Centrului Cultural George Băiculescu, care include și spații de joacă pentru copii. Până acum au fost finalizate lucrările de amenajare și dotare a trei spații de joacă, iar în prezent se lucrează la reabilitarea și dotarea Casei de Cultură. Valoarea lucrărilor este de 9.443.457,41 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin POR 2014-2020. Lucrările se vor încheia pe 31.01.2021, dată la care cetățenii din Nehoiu se vor mândri cu unul dintre cele mai moderne centre culturale din țară. Nu va fi singura investiție, tot prin fonduri europene se vor construi și dota centre culturale și spații de joacă pentru copii în satele Lunca Pripor și Chirlești.

Cu sume importante atrase din fonduri europene, guvernamentale și prin buna gestionare a resurselor proprii, orașul Nehoiu a făcut cunoștință cu un nou stil de management, bazat pe proiecte, dar mai ales pe rezultate.”, transmite Departamentul de Comunicare al Organizației Județene PSD Buzău.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close