Știrile zilei

Forță de reacție verde pentru România 

Țara noastră are 7 milioane de hectare de pădure, dar o evidență clară, la metrul cub de lemn tăiat nu există pentru că se verifică doar 1% dintre camioanele încărcate cu material lemnos. Mai mult, legislația aplicată în prezent de liberali încurajează defavorizarea proprietarului de pădure care este obligat să vândă mai ales “la ochi” și pierde în acest fel minim 20% din cât ar trebui să primească. Un “celebru” ministru al Guvernului Orban recunoștea în vara acestui an că se taie ilegal aproape dublu față de cât este înregistrat oficial, dar nu aducea și măsuri. 

PSD aduce în programul său de guvernare o propunere unică: înființarea unei forțe de reacție verde pentru România pentru că pădurile au nevoie de o forță de elită capabilă să le apere. Social-democrații se referă la un corp de profesioniști bine dotat, retribuit just și respectat social. Personalul silvic trebuie să aibă un statut corect și să fie dotat cu echipamente performante de apărare, comunicații și pentru deplasare în teren. 

Social-democrații arată că toate punctele de trecere a frontierei și drumurile europene și naționale trebuie să aibă amplasate scannere pentru evaluarea cantității de material lemnos containerizat. În același timp, PSD propune ca împreună cu jandarmii să aibă loc paza integrată a tuturor pădurilor indiferent dacă aparțin statului sau mediului privat.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!