Știrile zilei

Fost primar buzoian, ÎNCARCERAT! | Va sta la închisoare patru ani

Zi neagră pentru fostul primar al comunei Cochirleanca, Ilie Nicolae. Curtea de Apel Ploiești l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după un proces în care a fost judecat pentru abuz în serviciu și fraudă în obţinerea de fonduri europene. Soluția instanței a fost publicată ieri, fiind definitivă, motiv pentru care fostul edil a fost deja încarcerat la Penitenciarul Focșani.

Inițial, Ilie Nicolae fusese condamnat de un complet al Tribunalului Buzău la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, pe termen de supraveghere de 3 ani, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată, în 2015, de Direcţia ­Naţio­nală Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru săvârşirea  infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese şi inducere în eroare a organelor judiciare.

În aceeaşi cauză a fost judecată şi soţia fostului primar, Aurica Nicolae, preşedinte al ,,Asociaţiei Cres­cătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca“, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi secretarul comunei Cochirleanca, Maria Borcan.

Cele două au scăpat cu pedepse mai ușoare, respectiv suspendarea executării închisorii.

 În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.proc.pen: Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentin?ei penale nr. 95/25 octombrie 2017 pronun?ate de Tribunalul Buzău – Sec?ia penală în dosarul nr. 1888/114/2015, privind pe inculpaţii intimaţi Nicolae Aurica, Nicolae Ilie şi Borcan Maria Desfiin?ează în parte sentin?a penală apelată ?i pronun?ă o nouă hotărâre după urmează: În temeiul art. 5 C.pen: A. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei Nicolae Aurica pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei NICOLAE AURICA pe termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. B. Înlătură din sentin?a penală apelată dispozi?iile art. 386 C.proc.pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor re?inute în sarcina inculpatului Nicolae Ilie. În temeiul art. 48 C. pen., rap la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 condamnă pe inculpatul Nicolae Ilie la o pedeapsă de 2 (ani) închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen , pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale. În baza art. 132 din Legea 78 /2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen condamnă pe inculpatul NICOLAE ILIE la pedeapsa de 2 ani ?i 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 alin. (1) lit. g) C. pen , pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale. În temeiul art. 301 C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Nicolae Ilie la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g) C. pen. rap. la art. 301 alin. (1) C.pen, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 alin. 1 lit. g) C. pen rap. la art. 301 alin. (1) C.pen, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale. Men?ine pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului Nicolae Ilie pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen În baza art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului NICOLAE ILIE pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani ?i 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, acela de 16 luni închisoare (1an ?i 4 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. (2) C.pen, inculpatul execută şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 45 alin. (5) C.pen, inculpatul execută şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale. Înlătură din sentin?a penală apelată dispozi?iile art. 91 C.pen., referitoare la suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale. C. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei BORCAN MARIA pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, rap la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei BORCAN MARIA pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art 26 C. pen., rap. la art. 132 din Legea 78 /2000, rap. la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 8 luni, la 3 (trei) ani închisoare În baza art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 aplică inculpatei BORCAN MARIA pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 861 CP 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Buzău, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 CP 1969. În baza art. 863 alin. (l) CP 1969, pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune Buzău; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.71 alin.(5) CP 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 404 alin. (2) C.p.p., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 şi art.83 CP 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei. Conform art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate, corespunzătoare apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, rămân în sarcina statului. II. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen: Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpa?ii apelan?i NICOLAE AURICA, NICOLAE ILIE ?i BORCAN MARIA, precum ?i de apelanta parte responsabilă civilmente ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE OVINE ŞI CAPRINE CARABAŞA DE COCHIRLEANCA împotriva sentin?ei penale nr. 95/25 octombrie 2017 pronun?ate de Tribunalul Buzău – Sec?ia penală în dosarul nr. 1888/114/2015. În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen., obligă pe inculpaţii apelan?i NICOLAE ILIE, NICOLAE AURICA şi BORCAN MARIA, precum ?i apelanta parte responsabilă civilmente ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE OVINE ŞI CAPRINE CARABAŞA DE COCHIRLEANCA la câte 500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi 17 octombrie 2018.
Document: Hotarâre  996/2018  17.10.2018

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button