Știrile zilei

FOTO: Armata, promovată în școlile din Buzău

În cadrul sărbătoririi la 25 octombrie a Zilei Armatei României, militarii Garnizoanei Buzău, cu sprijinul Biroului informare-recrutare au desfăşurat în zilele de 16 și 18 octombrie, activități din cadrul campaniei „Armata în Şcoli”, un proiect educaţional și de întărire a relațiilor militarilor cu comunitatea locală.

Militarii buzoieni au fost prezenţi la Școala Gimnazială nr. 11 și Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman” pentru promovarea imaginii Armatei în şcoli, pentru a le împărtăşi elevilor o pagină din istoria militară a Armatei României, pentru a prezenta tradiţiile de luptă ale înaintaşilor noştri, dar şi pentru a promova oferta educaţională a sistemului militar şi a-i ajuta să se orienteze spre o viitoare carieră militară.

Un capitol aparte al proiectului, l-a constituit prezența comandantului garnizoanei Buzău, general-maior Gheorghiță Vlad care a evocat, elevilor, faptele de glorie ale înaintaşilor buzoieni care şi prin sacrificiu suprem au consolidat statul de drept precum şi integritatea naţională şi teritorială a României.

Elevii au avut ocazia să stea de vorbă cu profesionişti desăvârşiţi, cu foarte multe misiuni la activ, în locuri fierbinţi ale planetei, în special în Afganistan. Prezenţa militarilor în şcoala lor le-a captat atenţia elevilor, mai ales că au fost făcute şi scurte prezentări ale unor piese de armament şi dispozitive tehnice din dotarea militarilor.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5