EducaţieȘtirile zilei

FOTO: Așa arată terenul de sport al unei școli din municipiul Buzău!

Porți care abia se mai țin, coșuri de baschet rupte și bălării în loc de gazon. Sunt detaliile ce compun imaginea dezolantă a „bazei sportive” de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Buzău. De ani buni, cele două terenuri de sport ale fostei școli numărul 2 au fost lăsate în paragină, în ciuda demersurilor făcute de conducere la administrația locală.

De ani de zile, puținii copii rămași la școala Nr. 2 din cartierul 23 August fac sportul pe terenurile din imagine. Vina – dacă se poate vorbi de o vină – ar putea fi trecută în contul sistemului birocratic de la noi, care presupune parcurgerea cunui circuit al actelor extenuant până la executarea unei lucrări.

În ultimii ani, directorul Valentin Biro a făcut ca școala din „23 august” să devină un exemplu privind modul în care pot fi integrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Terenurile de sport s-ar fi putut înscrie și ele în același registru, însă circuitul hârtiilor din administrație ar fi ucis din start frumosul proiect al amenajării aici a două terenuri cu gazon sintetic.

Anul trecut, un investitor privat ar fi încercat să construiască aici o bază sportivă modernă, însă cota de participare a municipalității nu ar fi fost achitată la timp. Speranțele tuturor se îndreaptă acum tot către Primărie, care ar urma să aloce chiar anul acesta fondurile necesare reabilitării terenului de sport și a curții instituției de învățământ

Fost „cimitirul copilăriei” pentru nenumărate generații de tineri și un punct de reper pentru locuitorii din întregul cartier „23 august”. Mii de elevi s-au format aici și își amintesc cu drag de frumoasa școală, odinioară printre primele din municipiu la calitatea educației oferite.

Astăzi, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Buzău, cunoscută de mai toată lumea drept Școala nr.2, nu mai e ce a fost. Dovadă stau curtea și terenul de sport, aflate în paragină de ani buni, după ce instituția de învățământ a pierdut mulți elevi – pe fondul fenomentului general al scăderii populației școlare – și nu a mai primit bani pentru investițiile necesare.

„Așa arată cele 2 terenuri de sport ale școlii Nicolae Titulescu (nr. 2) aflată si ea, școala, în orașul nostru înfloritor, în anul de grație 2019. În timp ce terenul școlii nr 11 a fost rereamenajat, elevii școlii nr 2 sunt nevoiți să facă orele de sport in boscheti. Vedeți în poze o poartă de fotbal si un coș de baschet… Le vedeți?!??!?! Noi nu. ??
Copilul meu este clasa a 4-a, deci de 5 ani așteptăm renovarea terenurilor. Există un partener privat care așteaptă si el ca Primăria să execute partea ei de lucrare. S-au făcut petiții, au fost părinți și cadre didactice in audiențe….doar promisiuni. Nu au avut macar bunăvoința să vină să ia la cunoștință despre starea terenurilor.

Stimați reporteri din media locală, în loc să aduceți atatea laude in articolele voastre, nu mai bine căutați prin urbe și dați sugestii cu privire la ce este chiar necesar si util de făcut. Decat Calea Aviatorilor, mai bine un teren de sport la școală. Dacă nu, o să luăm elevii si venim ori la sc. 11 ori pe diversele căi pe care le are dl. primar in plan să facă si ei orele de sport in condiții optime.
Am si o propunere pt părinții elevilor școlii N. Titulescu: banii datorați primăriei ca impozite si taxe pe case, terenuri, mașini, să îi dăm direct școlii pentru reamenajarea terenurilor de sport. Sigur se va rezolva muuuuult mai repede decat dacă stăm si așteptăm Primăria.”, este mesajul plin de revoltă al unui părinte din cartierul 23 august.

Ar fi incorect din partea noastră să nu precizăm că administrația locală a reușit să creeze, în școli cu mai mulți copii, baze sportive cu adevărat moderne. La Școala Nr. 11 a fost inaugurat, chiar anul acesta, un teren de sport adus la standardele actuale.

Școlile mici se confruntă însă cu un pericol iminent, cel al desființării. De aceea, este puțin probabil ca Școala Nr. 2 să primească o injecție de capital de o asemenea valoare, în condițiile în care numărul de copii din ultimii douăzeci de ani a fost în continuă scădere.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button