AdministrațieCORONAVIRUSȘtirile zilei

FOTO: Buzăul, un imens șantier | Se lucrează ziua și noaptea, de luni până duminică

Centrul municipiului a devenit un uriaș șantier de lucrări. Începând de sâmbătă, 26 august, și până marți, 29 august 2017, în intervalul orar 8.00 – 24.00, Urbis Serv a lucrat non-stop pentru frezarea suprafeței carosabile și asfaltare, în cadrul celui mai amplu program de refacere a carosabilelor de la Revoluție și până azi.

Viceprimarul Ionuț Apostu a fost cel care a luat act de modul în care își desfășoară drumarii activitatea pentru a finaliza cât mai repede pregătirile pentru asfaltarea mult așteptată:

„Lucrările în zona centrală se desfășoară în ritm alert! Da…se lucrează și sâmbăta și duminica! Da…se asfaltează și noaptea! Un nou pas spre normalitate a ceea ce înseamnă o societate în slujba buzoienilor! Mulțumesc oamenilor din URBIS SERV pentru implicare și efortul depus pentru dezvoltarea orașului!”, a scris Apostu pe Facebook.

După frezarea realizată într-un timp record, urmează turnarea unui nou covor asfaltic pe cele 11 străzi prinse în program. Timp de o săptămână, bulevardul Nicolae Bălcescu se va închide parțial pentru efectuarea unor lucrări de frezare și turnare a unui nou covor asfaltic. Zona va fi închisă începând de mâine, timp de o săptămână, iar șoferii sunt rugați să manifeste înțelegere față de acțiunile drumarilor.

Iată care sunt străzile din municipiul Buzău pregătite pentru asfaltare:

  1. Sava Gotul- 26.08.2017
  2. Ana Ipătescu- 26.08.2017
  3. N. Bălcescu – transonul de la Intersectia cu bd. Unirii până la sensul giratoriu de la Arhiepiscopie ( pe lângă Tribunalul Buzău și Finanțele Publice Buzău) – 26.08.2017
  4. Tudor Vladimirescu de la Palatul Comunal până la intersecția cu str. Ion Băieșu- – 26.08.2017
  5. Arieșului- 27.08.2017
  6. Speranței- 27.08.2017
  7. Bistriței – 27.08.2017
  8. Sculpturii – tronsonul de la str. Bucegi până la str. Victoriei– 27.08.2017÷- 28.08.2017
  9. Victoriei– tronsonul de la Colegiul B.P. Hasdeu până la str. Sculpturii– 28.08.2017
  10. Aurorei- 29.08.2017
  11. Războieni- 29.08.2017

Concomitent, au început lucrările de asfaltare pe străzile Sava Gotul si Ana Ipătescu. Vor fi realizate lucrări de refacere a covorului asfaltic prin turnarea unui strat de uzură din mixturi asfaltice. Totodată, s-au executat lucrări de ridicare la cotă a bordurilor, a căminelor si capacelor de utilități, precum și a gurilor de scurgere – canalizare.

Lucrarea propriu- zisă de turnare a mixturilor asfaltice va fi executată pe timpul nopții, când străzile vor fi închise.
Pentru a se evita producerea blocajelor în trafic, Primăria face apel la șoferi pentru a circula pe străzile Bistriței – Oltețului sau Obor- Oltețului – Bistriței, conform hărții prezentate alăturat.

Totodată, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

2 comentarii

  1. Minunat! Astept cu mare nerabdare cand se asfalteaza Aleea Sporturilor, cand se vor lumina corespunzator trecerile de pietoni si domnul primar isi aminteste si de gardurile de fier de langa blocuri. Traiasca marea asfaltare centrala!

  2. Poate afla domnul primar ca si an spatele muzeului judetean nu a fost asfaltat niciodata ,acolo este un mic maidan cu gropi de pamant si pietris ,an ciuda faptului ca se afla an buricul targului.Poate aveti ochi si pentru aceasta portiune oribila domnule primar..Traiasca marea asfaltare centrala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button