FOTO: Librărie – ceainărie, în noua clopotniță ridicată în curtea Arhiepiscopiei
În pas cu vremurile. În curtea Arhiepiscopiei se va ridica o nouă clopotniță, în care vor fi așezate mai multe clopote, iar în interiorul edificiului va fi amenajată și o librărie-ceainărie, dedicată manifestărilor culturale.
Miercuri, 15 iunie 2016, ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit piatra de temelie a noii clopotnițe care se construiește în vecinătatea Catedralei arhiepiscopale Înălțarea Domnului din Buzău.
Proiectul inițial de construire a clopotniței în incinta Catedralei arhiepiscopale a fost oprit, întrucât, din punct de vedere arhitectonic și estetic, acest edificiu liturgic punea în umbră clădirea Seminarului Teologic Ortodox Chesarie Episcopul. Construcția respectivă a fost reamenajată într-un Aghiasmatar, iar noua clopotniță – spațiu liturgic de o importanță deosebită pentru fiecare biserică – se zidește în parcul din apropierea Catedralei, fără să afecteze în vreun fel complexul istoric al Centrului eparhial.
În actuala clopotniță, vor fi așezate mai multe clopote, de diferite mărimi, ce vor fi trase în duminici și sărbători, dar și cu prilejul altor evenimente bisericești, simbolizând glasul Mântuitorului Iisus Hristos care cheamă la rugăciune.
Edificiul va mai găzdui o librărie-ceainărie, dedicată și desfășurării unor manifestări culturale (lansări de carte, întâlniri cu personalități ale vieții publice etc.). Parcul din jur va fi reamenajat și deschis buzoienilor, care vor putea găsi aici un loc potrivit pentru plimbare și relaxare.
GALERIE FOTO: