Educaţie

FOTO: Liceul Pedagogic „Spiru Haret” a găzduit, vineri, un eveniment dedicat „esenței vieții”

Vineri, amfiteatrul Liceului Pedagogic ”Spiru Haret” din Buzău a găzduit proiectul ”Apa – un strop de viață”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Emoții, elevi talentați, atmosferă de gală și un scop nobil: acela de a-i conștientiza pe 6semeni în privința gestionării corecte și responsabile a apei.
Ajuns deja la a cincea ediție, proiectul a fost organizat de către Compania de Apă Buzău, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului și Inspectoratul Școlar Județean.
Proiectul s-a concretizat într-o serie de activități voluntare și competiționale, structurate pe secțiuni, în care au fost implicați zeci de elevi de la mai multe școli buzoiene. Astfel, liceeni din Buzău, Râmnicu-Sărat, Nehoiu, Pogoanele și Pătârlagele și-au dat mâna în cadrul unor acțiuni inedite: campanie de informare stradală, expoziţie de desene, concurs de fotografie, prezentarea unor filme tematice la clasele primare, prezentări power-point și  referate, despre problema utilizării resurselor de apă.
Finalul zilei a fost rezervat festivității de premiere, în cadrul căreia, elevilor implicați în activități le-au fost înmânate premiile, oferite anul și acesta de Compania de Apă Buzău.

GALERIE FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button