AdministrațieȘtirile zilei

VIDEO: Podul de la Marghiloman, redeschis circulației de un autobuz electric

Reabilitat în regim de urgență după ce o balustradă s-a prăbușit, în luna iunie, peste șosea, podul de la Marghiloman a fost redat astăzi circulației. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a tăiat panglica și s-a bucurat alături de constructori și de alți șefi din administrație.

Inițial, municipalitatea a anunțat deschiderea podului în luna ianuarie, însă inaugurarea a fost întârziată pentru a se putea monta bariera de protecție pentru pietoni. Așteptarea a meritat, pentru că podul a fost reabilitat conform standardelor în materie și este pregătit să facă față valorilor mari de trafic din zonă.

„S-a întârziat un pic față de ceea ce spusesem din cauza balustradelor care au trebuit montate. Este mai bine așa pentru că trebuiau făcute lucrurile temeinic. Sper ca în următorii 50-70-80 de ani să nu mai fie nici o problemă aici. Vom continua cu celelalte poduri, în afară de cel de la Metalurgica unde se toarnă deja fundația, la Drăgaică vom reabilita inclusiv cu un iluminat pe stâlpi și vom și face o întreținere a acestuia astfel încât să se schimbe și un pic percepția despre imaginea podului. Luni sper să fim în stare să turnăm primul asfalt în parcările deja amenajate, așteptăm să intrăm și pe străzi și mai ales pe trotuarele străzilor care au fost asfaltate”, a spus primarul Constantin Toma.

Primul autovehicul care a traversat noul pod a fost un autobuz electric aflat în teste la Buzău. Acesta a oprit la capătul dinspre gară al podului, a îmbarcat toți oficialii și a făcut o tură până în capătul străzii Horticolei.

Primarul Buzăului a mai precizat că municipalitatea urmează să achiziționeze 12 autobuze electrice pe fonduri europene și alte 5 autobuze electrice de mică capacitate din fonduri proprii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Auzi Sontica, de ce nu ai facut poze sa vada tot poporul cum arata strada Horticolei de la un cap la altul???si tu esti cumparat de primarie ca milogul de tereaca!rusine rusine rusine!

Dă-i un răspuns lui Acelasi om cinstit Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button