FOTO: S-a deschis noul mall de la ieșirea din Buzău
Astăzi, cu puțin timp înainte de ora 10:00, s-a deschis noua aripă a mall-ului de la ieșirea din Buzău spre Râmnicu Sărat. Peste trei sute de buzoieni au așteptat în fața ușii deschiderea mall-ului, pentru a se bucura de reducerile anunțate de oficiali.
- Fotografierea interzisă.
Reprezentanților presei le-a fost interzisă fotografierea incintei centrului comercial construit în continuarea vechiului Carrefour: „Este o proprietate privată!”, a fost argumentul unui dintre directorii magazinului.
În noua aripă a mall-ului funcționează douăzeci de noi magazine. Legătura cu vechiul mall se face printr-un culoar amenajat pe locul fostului Intersport.
Cel puțin pentru noi, atitudinea conducerii este inexplicabilă, asta dacă nu vorbim doar despre o problemă de comunicare existentă la nivel local. Spunem asta deoarece presa locală a preluat și difuzat comunicatele de presă transmise de oficialii de la București, în care se anunța deschiderea mall-ului și ofertele pregătite.
Presa a fost vehiculul principal de difuzare a informațiilor referitoare la eveniment, dar acest lucru pare că nu mai contează după îndeplinirea obiectivului.