CORONAVIRUS

FOTO/VIDEO: Sute de credincioși au participat la procesiunea de Prohod organizată de Arhiepiscopie

În toate bisericile din Buzău, începând cu ora 18:00, s-a săvârșit Denia Prohodului. *** Preoții și credincioșii au înconjurat biserica purtând Sfântul Epitaf, care închipuie punerea în mormânt a Domnului. *** De la ora 21:00, sute de credincioși și clerici au pornit în procesiune pe străzile din municipiu, având ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală. ***DSC_0034
Vineri seară, buzoienii au participat în număr mare la procesiunea organizată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cu ocazia Prohodului Mântuitorului Iisus Hristos. Purtând pe brațe Sfântul Epitaf împodobit cu flori și având în centrul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, preoții au mers înaintea mulțimii pe traseul strada Obor (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei), strada Chiristigii, strada Frăsinet, strada Unirii și din nou pe strada Obor până la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”.
Pe întreg traseul, polițiștii rutieri, jandarmii și pompierii au însoțit mulțimea, asigurând buna desfășurare a evenimentului și fluidizarea traficului. Procesiunea de Prohod se organizează anual, în Săptămâna Patimilor, în Vinerea Mare.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close