Știrile zilei

GALERIE FOTO: Așa arată noul spital Medinvest de la Mărăcineni

Spitalul de Boli Cronice şi Îngrijiri Paliative „Medinvest” și-a deschis porțile astăzi, în cadrul unui eveniment inaugural la care au participat în jur de o sută de persoane. Investiția este una privată și a fost realizată din fonduri proprii de către medicul Paul Costache și soția acestuia, Gabriela Costache, deținătorii clinicii Medinvest Buzău. Noua unitate medicală este situată pe E85, în localitatea Mărăcineni, fiind amenajată pe locul fostului restaurant Millenium.

A fost o dublă sărbătoare în familia „Medinvest”, anul acesta împlinindu-se 20 de ani de la înființarea clinicii de pe strada Colonel Buzoianu. Aproape o sută de persoane – printre care cadre medicale, oficialități și colaboratori – au răspuns invitației de a participa la cel de-al doilea prilej de bucurie pentru Medinvest, inaugurarea celui mai nou spital din Buzău, unitate medicală destinată tratamentului bolnavilor cronici și a îngrijirii celor aflați în fază terminală.

Dr. Paul Costache, fondatorul Medinvest

În cadrul discursurilor susținute în sala de conferințe a complexului medical, dr. Paul Costache și soția acestuia, doamna Gabriela Costache, au vorbit despre necesitatea implementării unui alt mod de realizare a  actului medical: „Pacientul mai întâi”, a afirmat Gabriela Costache, este deviza după care se va conduce echipa spitalului.

Unitatea medicală are în structura sa 57 de paturi, din care 30, pentru boli cronice și 27, pentru îngrijiri paliative. La acest moment, spitalul are 30 de angajati, medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează cheltuielile pentru doar zece paturi.  În rest, pacienții vor plăti pentru serviciile medicale.

Întreaga aparatură a spitalului este de nouă generație, iar saloanele sunt amenajate la standarde europene. Dr. Paul Costache, cel care va conduce spitalul, a anunțat că proiectul medical va fi extins în viitor, urmînd ca alături să se amenajeze o bază de recuperare ultramodernă.

De altfel, medicul Paul Costache a mai precizat că, săptămâna aceasta, a semnat un contract cu finanțare europeană pentru dotarea clinicii de pe Colonel Buzoiană cu aparatură de imagistică medicală de ultimă generație, printre echipamentele ce vor urma să ajungă la Buzău numărându-se un tomograf și un RMN.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!