AdministrațieȘtirile zilei

GALERIE FOTO: Bani pentru noua maternitate și constituirea comisiilor de specialitate, proiectele promovate astăzi de Consiliul Județean

Marți, 28 iunie, la ora 09:00, a avut loc prima ședință ordinară a noului Consiliu Județean Buzău, ales în urma scrutinului din 5 iunie. Pe ordinea de zi au figurat trei proiecte de hotărâre, trecute cu brio de votul consilierilor aflați sub comanda președintelui Petre Emanoil Neagu.

Pe marginea primului proiect, referitor la componența comisiilor de specialitate din Consiliul Județean, au avut loc discuții și negocieri privind noii membri propuși de partidele politice. Și celelalte două proiecte au primit aviz favorabil din partea consilierilor județeni, care au decis că acestea merită să fie implementate. Unul dintre acestea se referă la alocarea ultimei tranșe de bani pentru Maternitatea nouă, unde mai era nevoie de alimentarea cu energie a unei linii speciale, care poate intra funcțiune în cazul unei avarii la linia principală. Celălalt proiect i-a interesat exclusiv pe aleși, care și-au aprobat participarea la cursurile de perfecționare obligatorii la început de mandat, acestea fiind programate pentru luna august, în stațiunea Mamaia.

Noul Consiliu Județean este condus de Petre Emanoil Neagu, cel care s-a mai aflat la cârma instituției și în perioada 2014-2016. El este secondat de vicepreședinții Romeo Lungu și Adrian Petre, ambii aleși din partea PSD.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!