AdministrațieDin Buzău

GALERIE FOTO: Gură de oxigen pentru secția Pediatrie | Organizația „Salvați Copiii”, DONAȚIE de peste 20.000 de euro

Organizația umanitară „Salvați Copiii” a donat, astăzi, secției de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău mobilier și aparatură medicală în valoare de 22.500 de euro. Secția s-a îmbogățit astfel cu 40 de paturi noi, cu două nebulizatoare și cu un autoclav de sterilizare biberoane. Sponsorul principal al campaniei este Banvit Foods, un partener de nădejde al celor de la „Salvați Copiii”.

Miercuri, reprezentanții Spitalul Județean au organizat o conferință de presă pentru a împărtăși opiniei publice buzoiene bucuria primirii donației din partea organizației „Salvați Copiii”. La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, managerul Spitalului Județean, Claudiu Damian, reprezentanta Fundației „Salvați Copiii”, Gabriela Alexandru, managerul „Banvit Foods”, Aurelian Zărnescu, imaginea campaniei „Un gest pentru o viață”, Amalia Năstase, reprezentanți ai instituției medicale și ai mass-media locale.

În cdrul discuțiilor, oficialii au vorbit despre necesitatea investițiilor în sănătate, în contextul în care România se situează pe un loc fruntaș la capitolul mortalitate infantilă. În acest moment, în România, 8 copiii dintr-o mie mor la naștere sau până la vârsta de 1 an, ceea ce clasează mult peste media europeană.

Cele 40 de paturi și aparatura medicală au fost deja date în folosința secției, iar reprezentanții Spitalului Județean spun că ele vor aduce bucurie tuturor beneficiarilor de servicii medicale de pe secție. De asemenea, reprezentanții Fundației „Salvați Copiii” afirmă că vor continua investițiile în sănătate, acordând o atenție deosebită și laturii de educație medicală a tinerelor mămici.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!