Știrile zilei

GALERIE FOTO: Mii de buzoieni au petrecut la Revelionul Primăriei din Piața Daciei

Mii de buzoieni au înfruntat azi-noapte temperaturile scăzute pentru a asista la spectacolul pus în scenă în Piața Daciei de către Primăria municipiului Buzău.

La mai puțin de zero grade, buzoienii au dansat, au ciocnit o cupă cu șampanie și s-au încălzit pe ritmurile melodiilor interpretate de  Nemuritorii, Kronos, George Mitrea, Nina Stamate, Mirela Ursache, Teodora Bîrsan, Sabin Lupu, Andrada, Chihlimbar, Atena Bratosin, Gabriela Bolocan, Diana Ioniță, Ion Băicuș, Iulia Papazisu, Loredana Mănescu, Alina Mihai, Elena Merișoreanu. Capetele de afiș au fost Proconsul,  Raluka și Vano-Tek. Spectacolul a fost prezentat de Mădălina Manolache și Paul Oprea.

În timpul concertului, organizatorii au împărțit buzoienilor prezenți la eveniment 300 de sticle de șampanie, pentru a întâmpina cum se cuvine Anul Nou.

Atracția spectacolului a fost focul de artificii de la miezul nopții. Întregul eveniment s-a desfășurat sub supravegherea reprezentanților ISU, ai Ambulanței și a forțelor de ordine.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button