EducaţieȘtirile zilei

GALERIE FOTO | Sorina Banu, hasdeianca din reportajul „Inteligența la export”: „Nimic nu se poate face temeinic fără efort și dăruire”

Cei ce reprezintă adevăratele valori ale unei ţări sunt olimpicii acesteia. Televiziunea Română a înţeles acest lucru şi şi-a propus să realizeze un material special ce cuprinde mai multe episoade despre elevii români care au făcut România cunoscută la nivel internaţional prin importantele distincţii pe care le-au obţinut.

Olimpica internaţională a Buzăului, Sorina Gabriela Banu, elevă în clasa a XII-lea la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, a fost invitată să ia parte şi să vorbească  despre ce înseamnă să fii olimpic cu adevărat în reportajul ce a fost difuzat pe TVR 1, TVR 2, TVR HD şi TVR Internaţional, ,, INTELIGENŢA LA EXPORT’’ .  Un interviu marca Reporter Buzoian:

R: Cine este Sorina Banu?

SB: Mă disting în mod deosebit de tot ceea ce mă înconjoară, dar nu poate face abstracţie de locul şi de mediul unde îmi desfășor activitatea de zi cu zi. M-am nascut într-o familie frumoasă, m-am format după modelul părinților, apoi în școală selectând câteva modele ale dascalilor şi din sinteză acestor asimiliari încerc să fiu la rândul meu ce au fost alții şi sunt pentru mine. Am participat de-a lungul anilor la concursuri şi olimpiade școlare la majoritatea disciplinerelor de învățământ, iar pentru toate acestea stau mărturie mulţimea premiilor obținute.

Intrând după examenul de admitere, prima la Colegiul Național ,,B.P.Hasdeu” din Buzău, fiind prima şi pe județ, acesta nu a fost un privilegiu, ci dimpotrivă solicitările la disciplinile profilului m-au făcut să răspund la toate la nivel maxim fără nicio menajare. Am continuat să excelez şi am reuşit să aduc consideraţie Colegiului Naţional ,,Bogdan Petriceicu Haşdeu’’ la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional.

R: Ai participat și la olimpiade internaționale și ai interacționat cu elevi din diferite țări de pe mapamond. Cum te-ai simțit știind că reprezinți poporul român peste granițe?

SB: Din punctul meu de vedere, credinţa, limba şi neamul sunt reperele fundamentale ale unui popor si cu mandrie port în suflet crezul poetului ardelean George Cosbuc ” Sunt suflet în sufletul neamului meu”. Cele trei nu pot fi separate în cazul românilor, iar câtă vreme acestea vor dăinui, vom putea spune ca ne-am făcut datoria. Înaintaşii noștri prin cuvânt şi faptă s-au jertfit ca noi cei de astăzi sa putem oferi celor de mâine, ceea ce reprezintă adevăratele valori. În viața am învăţat că nimic nu se face temeinic fără efort şi dăruire. Astfel, am reuşit să am duble calificări la olimpiadele naţionale şi internaţionale şi să obţin distincţii de prestigiu la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viaţă şi la Olimpiada Internaţională de Lectură pe intreaga durată a studiilor liceale.

R: Ce înseamnă să fii olimpic?

SB: Pentru mine a fi olimpic înseamnă să-ţi vibreze în toată fiinţa imnul național de la prima strofă până la ultima strofă. Să fii român cu vorba şi cu fapta şi să contribui cu tot ce ai mai bun pentru binele țării. Să fii conştient că nu te reprezinţi doar pe tine ci şi familia, școala şi județul. La nivel judeţean au fost cei mai mulţi concurenţi la Olimpiada de Limba şi Literatura Română şi toți foarte bine pregătiți.  După selecţia fazelor județene, concurenţa la nivel național a fost şi mai riguroasă. Competiţia naţională a fost între cei mai buni din toate județele țării şi am ştiut că voi întâlni elevi ce vin din zona centrelor universitare de prestigiu: București, Iași, Timişoara, Cluj, Constanța, Sibiu şi mai ales zona Ardealului.  Dar am reuşit să mă afirm şi să fac parte din lotul olimpic internaţional care a reprezentat România la Olimpiada Internaţională de Lectură, un eveniment care valorifică experinţele personale de lectură ale elevilor, gândirea autunomă, critic a acestora, precum şi competenţele de comunicare şi interrelaţionare.

R: Olimpiada de Lectură  =  Olimpiada de Limba și Literatura Română?

SB: Deloc. La Olimpiada Internaţională de Lectură, care este un nou concept de olimpiadă, au partipat elevii foarte bine pregătiţi din întergul spaţiu european. Este un concurs literar în care sunt verificate cunoştinţele multiple deprinse,  prin intermediul textelor literare, non-literare şi multimodale.  A fost o provocare pentru mine, deoarece subiectele sunt total diferite de cele de la Olimpiada de Limba şi Literatura Română, acestea fiind concepute pe modelul celor de la Olimpiada  Lectura ca Abilitate de Viată.  Acest lucru nu a fost un impediment, m-am adaptat, m-am pregătit corespunzător cerinţelor şi satisfacţia a fost pe măsură, deoarece în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Lectură m-am bucurat de recunoaşterea valorii şi a muncii mele.  Nivelul cultural l-a care se desfăşoară aceasta este unul desăvârşit, propunând o viziune complexă asupra problemelor existeţiale ale societăţii contemporane şi reuşeşte să dea sens vieţii prin lectură, lectura fiind ,, un eveniment al cunoşterii’’.

R: Ce înseamnă, până la urmă, performanța?

SB: Am ales să mă antrenez în demersul performanţei şi acest lucru mă va ajuta să fac o opţiune spre un domeniu care îmi va configure un destin profesional.  Mă bucur că am avut ocazia să trăiesc experinţela de la malul Mării Negre, deoarece frumuseţea Olimpiadei Internaţionale de Lectură este oferită de specificul acesteia. Pentru a ajunge la această etapă şi pentru a fi printre cei mai buni dintre cei mai buni, am scris pe foile de concurs literar, nu doar ceea ce ştiu, cine sunt, cum mă caut pe mine însumi, ci şi despre lume, care aşa cum spunea Mihai Eminescu  este ,,visul sufletului nostru’’.

Am reușit să demonstrez şi ştiu că pot face performanţă la cel mai înalt nivel. Atingerea acestei performanţe este o artă, care mi-a îmbogăţit şi înfrumuseţa perspectivele, devenind un om al voinţei şi al perseverenţei. Prestigiul şcolii noastre buzoiene este unul de tradiţie şi sunt mândră ca am făcut posibilă identificarea Buzăului în domeniul educaţiei la nivel internaţional cu Colegiul Naţional ,, Bogdan Petriceicu Haşdeu’’.

A fi olimpic înseamnă să fii stăpân pe tine, să ai capacitatea de a sintetiza şi concentra esenţele esenţialului, cât mai concis şi precis. Numai cel ce se luptă ia cununa, după cum afirma Sfântul Apostol Pavel „Toţi aleargă, dar numai unul ia premiul.” (I Corinteni 9,24). Buzăul a reuşit performanţa de a  obține cel mai important  premiu  prin mine şi mă voi strădui şi anii următori să trezesc în ceilalți interesul pentru a promova județul, Colegiul Național ,, B.P.Hadeu” şi mai ales ţara, România.

Sorina Gabriela Banu

Colegiul Naţional ,,B.P.Hasdeu’’

Clasa a XII-a  

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!