EconomicȘtirile zilei

GALERIE FOTO / VIDEO: S-a deschis târgul „Toamna Buzoiană”

Interes crescut pentru târgul agricol „Toamna Buzoiană”, deschis astăzi de oficialitățile locale. Sute de curioși au trecut pragul târgului organizat în Piața Daciei, de către Direcția Agricolă, Primărie și Consiliul Județean, pentru ase aproviziona sau, pur și simplu, pentru a admira produsele expuse.

Târgul, ajuns la cea de-a XI-a ediție, a fost deschis la ora 11:00, de către primarul municipiului, Constantin Toma, care a urcat pe scenă alături de vicepereședintele Senatului, Teodor Atanasiu, de prefectul Aurelia Mitrea, de directorul Direcției Agricole, Cosmin Florea, și de comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul Lucian Foca.

Conform programului oficial, petrecerea va ține până duminică seară, în jurul orei 20:00. Pe scena amplasată în Piața Daciei vor urca Emilia Ghinescu, Nemuritorii, Cronos, solistii ai Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman” și ai Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.

La Ziua Recoltei participă numai producători tradiționali, care oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, conserve şi dulceţuri, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi animale și păsări de rasă. De asemenea, la târg au loc degustări de produse tradiționale buzoiene consacrate.

De la deschiderea oficială nu au lipsit instantaneele, pe care vi le prezentăm în galeria foto atașată.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!