Din Buzău

GĂSELNIȚĂ: Țepe cu tigăi de firmă, aplicate de buzoieni unor cetățeni naivi

Aceștia din urmă erau dispuși să plătească 150 de lei „taxă de transport”, bucurându-se că tigaia este oferită gratuit.
La sfârșitul săptămânii trecute, patru tineri din județele Buzău și Dâmbovița au fost depistați de polițiștii din Carei, Satu-Mare, în timp ce se aflau în exercițiul funcțiunii, ca „agenți de vânzări”, tocmai în celălalt capăt al țării. Tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 28 de ani se aflau într-un autoturism marca Alfa Romeo când au dat nas în nas cu polițiștii.6839012138_0137349b26
CUM OPERAU. În urma activităţilor specifice întreprinse, oamenii legii au stabilit că, sub pretextul că ar fi reprezentanţi ai unor firme diferite, ofereau cu titlu gratuit produse de diferite mărci, cum ar fi tigăi şi alte produse de acest gen, cu condiţia plăţii unei taxe de transport, în valoare de 150 lei. Strategia lor a dat roade, mulți cetățeni naivi căzând în plasa celor care îi ademeneau cu produse gratuite.
BIȘNIȚĂ. Polițiștii au mai stabilit că bunurile pe care aceştia le ofereau erau achiziţionate de la un magazin, în scopul revânzării. Poliţiştii au ridicat „marfa” în valoare de 1600 lei, în vederea confiscării, în timp ce buzoienii și dâmbovițenii s-au ales cu o vizită la secție.
După ce au stabilit că bunurile îi aparţin lui Florin I., polițiștii i-au aplicat acestuia o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Oamenii legii recomandă cetăţenilor să manifeste prudenţă maximă şi să nu se lase păcăliţi de diferite persoane care îşi atribuie diferite calităţi şi care le oferă bunuri în schimbul unor sume de bani. De asemenea sunt sfătuiți să nu permită persoanelor necunoscute accesul în locuinţe, pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni, întrucât nu au cum să prevadă adevăratele intenţii ale acestora.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!