EducaţieȘtirile zilei

Generații întregi au bătut mingea aici | Iată cum arată curtea acum (FOTO)

A fost „cimitirul copilăriei” pentru nenumărate generații de tineri și un punct de reper pentru locuitorii din întregul cartier „23 august”. Mii de elevi s-au format aici și își amintesc cu drag de frumoasa școală, odinioară printre primele din municipiu la calitatea educației oferite.

Astăzi, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Buzău, cunoscută de mai toată lumea drept Școala nr.2, nu mai e ce a fost. Dovadă stau curtea și terenul de sport, aflate în paragină de ani buni, după ce instituția de învățământ a pierdut mulți elevi – pe fondul fenomentului general al scăderii populației școlare – și nu a mai primit bani pentru investițiile necesare.

O serie de fotografii realizate de un absolvent al școlii relevă starea dezastruoasă a incintei. În partea stângă se afla odinioară un teren de sport pe care se desfășurau orele de educație fizică și pe care băteau mingea în fiecare zi copiii din cartier.

În ultimii ani, directorul Valentin Biro a făcut ca școala din „23 august” să devină un exemplu privind modul în care pot fi integrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Speranța tuturor se îndreaptă acum către Primărie, care ar urma să aloce chiar anul acesta fondurile necesare reabilitării terenului de sport și a curții instituției de învățământ.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!