Ger cumplit, „urgie albă”, avertismente ale medicilor. Pe scurt, e iarnă…

Se spune că vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri ușoare, iar vremurile ușoare creează oameni slabi. Nu știm dacă trăim cea mai prosperă perioadă din istoria umanității, așa cum se spune, dar în mod cert am ajuns să ne plângem de prea puțin. 

Prin anii ’90 nu existau coduri galbene, portocalii și roșii, iar televiziunile nu se dădeau în vânt după subiecte de tipul „Vine urgia!”, „Iadul alb peste România”. Așa se face că, în lipsa internetului și a oricărui alt mijloc de informare, dormeam ca niște inconștienți, iar dimineața ne trezeam cu troienele de zăpadă în fața ușii.

Apoi, cred că intuiți ce urma: mâna pe lopată, bărbații pe câte un păhărel de țuică fiartă și, în câteva minute, aveam cu toții nasurile roșii, unii de la ger, alții de la păhărele. Viața curgea firesc, anotimpurile erau luate ca atare, iar omul trăia în acord cu ele, așa cum o face de mii de ani. Vibra la schimbările din natură, se bucura ca un copil de prima zăpadă, trăia din plin emoția oricărei ierni, cu sărbătorile ei minunate.

Prin ’99 eram în clasa a șaptea și țin minte că am prins o ninsoare atât de abundentă, încât mergeam pe trotuarele din „23 August” ca prin tuneluri. Nu-mi amintesc ca atunci să se fi făcut atâta tam-tam despre urgia albă care era la un pas să ne înghită pe toți. Iarna ne surprinsese și era plăcut. „Iadul alb” se cerea trăit și atât.

Astăzi avem de toate și știm dinainte când va veni o rafală de vânt gata sa ne zboare pălăria, așa că nimic nu ne poate lua prin surprindere. Dar parcă lipsește ceva, nu credeți?