Știrile zilei

Gest frumos al polițiștilor buzoieni, în cea dintâi zi a primăverii

Primăvara a sosit – deocamdată doar calendaristic, ce-i drept -, iar oamenii legii și-au ținut obiceiul. Ieri-dimineață, buzoiencele care au trecut cu mașina prin centrul orașului au fost trase pe dreapta de polițiștii rutieri, care nu le-au cerut explicații și nu le-au scris sancțiuni, ci le-au oferit mărțișoare.

Obiceiul datează de aproape trei decenii la Buzău, iar de fiecare dată gestul polițiștilor este primit cu nedisimulată bucurie de doamne și domnișoare. Asta mai ales când te oprește Poliția Rutieră și, o dată-n an, respiri ușurată că nu e vorba despre nicio sancțiune.

Ieri, polițiștii au oferit flori și felicitări cu sfaturi preventive pentru doamnele și domnișoarele din Buzău. Activitatea a fost posibilă cu implicarea Asociației de Întrajutorare „Ionașcu Filofteia Dănuța”.

Potrivit unui comuncat de presă al IPJ Buzău, surprizele au fost oferite inclusiv de studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București aflați în practică, dar și de un buzoian inimos, de numai 6 ani, care a dorit să sprijine activitatea polițiștilor rutieri cum a putut mai bine.

Odată cu simbolurile primăverii, polițiștii rutieri au adresat recomandări cu privire la circulația în condiții de siguranță.

„1 Martie ne amintește că începutul primăverii se transmite prin zâmbete, prin gesturi simple și prin empatie. Drumul spre job, facultate sau școală, activitățile de zi cu zi devin mai bune când oferim din inimă.

La volan sau în viață, amintiți-vă să fiți atente și să vă bucurați de fiecare clipă.

Noi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, vă dorim o primăvară plină de zâmbete și de momente frumoase!” au transmis reprezentanții poliției.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button