Comunitatea din Padina este în stare de șoc, după moartea unui bărbat de 48 de ani și a fiicei sale, care încă nu împlinise 17 ani. Cei doi a pierit vineri seară, într-un accident rutier cumplit.
Tragedia în care și-au pierdut viața Adrian și Flori s-a produs vineri seară pe DN 2C, chiar în localitatea de domiciliu a familiei. În autoturismul Audi A8 se aflau trei persoane: tatăl, care conducea mașina, mama și fiica în vârstă de 16 ani.
Primele cercetări ale polițiștilor au scos la iveală faptul că, din motive încă necunoscute, autoturismul s-a izbit violent de un camion care circula din sens opus:
Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism pe DN2C, dinspre Pogoanele către Padina de către un șofer în vârstă de 46 de ani, din Padina a intrat în coliziune cu un autocamion la volanul căruia se afla un conducător auto de 33 de ani, din Buzău.
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului de 46 de ani, dar și cu decesul unei pasagere din mașina acestuia în vârstă de 16 ani și rănirea altei pasagere de 45 de ani, ambele din Padina.(…)” a transmis, vineri seară, Biroul de presă al IPJ Buzău.
Vestea a căzut ca un trăsnet peste prieteni și apropiați. Oamenilor nu le vine să creadă că Adrian și fiica lui nu mai sunt, iar rugăciunile lor se îndreaptă acum spre soția bărbatului, internată la Spitalul Județean de Urgență Buzău:
Golul lasat in urma este infinit ,Flori – 17 ani,Adrian – 48 ani . Nu am cuvinte… (accident,fiica si tata) ,nu-mi revin… O DOAMNE !!!! Dumnezeu sa va odihneasca in pace ! Lacrimi…pentru tineretea voastra !”, a scris Ioana Troscot pe Facebook.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!