Grădiniță inundată | Cursurile au fost suspendate

Ploile abundente care s-au abătut asupra întregului județ încă de ieri au afectat serios grădinița din Cilibia. Apa acumulată în curtea unității s-a infiltrat în clădire, afectând sălile de curs, iar decizia inevitabilă a fost luată: toți cei 55 de preșcolari au rămas astăzi acasă.
Unitatea afectată este Grădinița cu program Normal Cilibia, o clădire recent construită în mandatul fostului primar, în cadrul unui proiect proiect estimat la aproximativ un milion de euro. Chiar dacă este relativ nouă și modernizată, ploile torențiale au demonstrat vulnerabilitățile infrastructurii.
Dimineață, personalul unității a descoperit sălile pline de apă, mocirlă pe pardoseli și mobilier umed. Din imagini transmise de surse locale se poate vedea că trei săli de curs au fost afectate de infiltrații.
Apa acumulată în curte peste noapte, după ploile intense, a găsit căi să pătrundă în interior.
Ca urmare, activitatea grădiniței a fost suspendată pentru întreaga zi, până când se vor lua măsurile necesare de curățare și remediere.
Reprezentanți ai Primăriei din comuna Cilibia s-au deplasat la fața locului pentru a evalua situația și a coordona intervenția urgentă. Se acționează pentru evacuarea apei, uscarea spațiilor afectate și verificarea sistemului de drenaj din jurul clădirii, cu scopul de a relua cursurile cât mai rapid posibil.
VIDEO:
De bine ce a fost făcută. Acolo a fost magazinul satului înainte de 89.A vopsito și a spoito fostul primar Enache și gata a făcut grădinița. Și sau dus și banii în buzunarul cui a trebuit.
cu un milion de euro poți face multe lucruri bune
nu o cladire care ploua în ea ca afară și intra apa pe sub pragul uși de parca a fost pus acolo din avion
trebuie chemat constructorul și dirigintele de șantier împreună cu cel care a semnat recepția lucrări sa dea explicații
dar lasă mă ca merge și așa
și uite așa a mai făcut cineva burta mare