Educaţie

Guvernul caută tineri pe care să-i trimită în practică PLĂTITĂ! / Află cum te înscrii

Guvernul României vrea să recruteze 300 de tineri pe care să îi trimită în practică la aproape 80 de instituţii publice. Este a treia ediţie a programului de stagiatură organizat de instituţie pentru tinerii cu vârste de până în 25 de ani, care vor să lucreze în administraţia publică, indiferent că au studiat în ţară sau în străinătate, scrie MediasInfo.ro
guvernPentru a participa la program, candidaţii trebuie să completeze un formular de înscriere până pe data de 31 mai, urmând ca stagiul de internship să înceapă după ce anul universitar se încheie.
Guvernul nu cere experienţă de muncă din partea celor care vor să testeze o poziţie din cadrul unei instituţii publice ca stagiari. De altfel, tinerii care încă lucrează nu pot participa la program şi nici studenţii sau absolvenţii care în anii trecuţi au fost selectaţi pentru internship. Totuşi, cei care îşi depun dosarul electronic de candidatură, trebuie să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională şi să aibă cunoştinţe minime din zona tehnologiei, în special pentru utilizarea pachetului de programe Microsoft Office.
  • – Cum te poți înscrie?

Pentru a fi selectaţi pentru program, tinerii aplicanți trebuie să completeze formularele de înscriere. Află mai mult!

În primii doi ani ai programului de internship desfăşurat de guvern au fost recrutaţi 180 de candidaţi, astfel că, în 2015, instituţiile publice vor avea cel mai mare val de tineri gata să preia rolul de stagiari.
Cele mai multe poziţii scoase la concurs vor fi în cadrul guvernului, care aşteaptă 27 de stagiari, iar printre cei mai mari viitori „angajatori” publici se numără Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Tineretului şi Sportului sau Ministerul Transporturilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!