Știrile zilei

Iată cât vei plăti pentru o parcare în municipiul Buzău!

Organizarea și funcționarea sistemului de parcări publice din municipiul Buzău au fost cuprinse într-un Regulament pe care Primăria l-a postat pe site pentru a fi consultat de cătețeni.  Proiectul va fi supus aprobării în ședința Consiliul Local Municipal de luna viitoare.

Ca element de noutate, Regulamentul prevede amenajarea unor automate de taxare prin intermediul cărora buzoienii vor putea plăti doar pentru perioada în care mașina lor ține ocupat locul de parcare. Totodată, tarifele percepute pentru parcarea autovehiculelor ar urma să fie diferențiate, în funcție de zonă și de intervalul orar în care mașinile sunt staţionate.

Proiectul prevede ca în parcările cu tarifare progresivă, taxele pentru intervalul orar 21:00 – 07.00 să fie gratuite, între orele 07:00 și 16:30 – tarifare progresivă, în functie de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar:

– primele 30 minute se taxeaza cu 2 lei;
– o oră se taxeaza cu 5 lei;
-două ore sau fractiune de ora se taxeaza cu 12 lei;
– pentru mai mult de 2 ore: se adaugă 10 lei/oră sau fractiune de oră suplimentară.

  • Abonament lunar.

Instituțiile și companiile își pot face un abonament care presupune rezervarea unui loc de parcare pentru care vor trebui să achite 500 de lei pe lună. Abonamentele pentru riverani persoane fizice, fără rezervarea locului de parcare vor costa 120 lei/lună.

Taxa de parcare pentru parcările cu tarifare progresivă se plăteste utilizând automatul de taxare în cazul parcărilor cu control al accesului sau utilizând automatul de taxare, aplicatia e-parking sau SMS în cazul parcărilor fără controlul accesului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!