Știrile zilei

„În apartament stau tot timpul fete. E închiriat în regim hotelier”

Reacție oficială, în cazul atacului din seara zilei de 20 iunie, din blocul 28 al cartierului buzoian Micro XIV. Într-un comunicat de presă, polițiștii confirmă că au reținut doi tineri suspectați că ar fi agresat fizic și deposedat de bunuri două tinere de 24 de ani. 

Un element de noutate îl reprezintă faptul că atacul ar fi fost comis de trei tineri, unul dintre ei aflându-se încă îl libertate. De asemenea, potrivit mărturiilor unor vecini, apartamentul în care s-au petrecut faptele ar fi închiriat în regim hotelier unor tinere care practică prostituția. Poliția nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că ar efectua cercetări în acest caz.

Rămâne de văzut dacă fetele au fost într-adevăr violate sau dacă mobilul a fost doar furtul. Cert este că vecinii au auzit scandal și bușituri, unul dintre ei mărturisind că, la scurt timp, a zărit bărbați cu fețele acoperite, ieșind în fugă din bloc.

„În apartament stau tot timpul fete. S-ar părea că e închiriat în regim hotelier. Stau două-trei zile, apoi pleacă; probabil vin altele. N-am auzit niciodată scandal, își fac treaba în liniște, dar acum a fost gălăgie mare. Nu știu dacă a fost viol, poate nu s-au înțeles la bani. Cert e că scandal a fost, iar vecinii le-au spus polițiștilor că au văzut doi inși mascați, fugind din bloc.”, ne-a povestit, sub rezerva anonimatului, un locatar.

Potrivit comunicatului de presă al IPJ Buzău, sâmbătă seară, polițiștii au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că, două tinere de 24 de ani, care locuiesc pe raza municipiului Buzău, ar fi fost agresate fizic și deposedate de bunuri. Imediat după primirea sesizării a fost constituită o echipă complexă care s-a deplasat la fața locului și poliţiştii au demarat cercetările.

„La scurt timp, în baza semnalmentelor și datelor furnizate, polițiștii au identificat trei bărbați și au reținut doi dintre aceștia, în vârstă de 21 și 22 de ani, ambii din Buzău. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că în seara zilei de 20 iunie a.c., bărbații ar fi pătruns în locuința tinerelor, unde prin folosirea de violențe le-ar fi deposedat de mai multe bunuri.

În urma a trei percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Buzău, polițiștii au identificat și ridicat mai multe bunuri susceptibile că ar fi fost sustrase în timpul comiterii infracțiunii.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive. De asemenea, au fost demarate activităti specifice pentru depistarea celui de-al treilea bănuit.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea stabilirii  cu exactitate elementelor faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs., se arată în comunicat.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. Este orașul plin de astfel de apartamente….dar poliția nu misca nimic….in Micro3…..la fel…..s-au facut sesizări……dureaza totul de 1 an si jumatate…dar nimic…..fetele muncesc ca si pana acum….sunt mana in mana cu proprietarii de apartamente care cred ca cotizeaza bine….din moment ce nu sunt deranjați…..

Dă-i un răspuns lui Ela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: