Politică

În loc să rupă ușa pentru a se înscrie în PNL, la Buzău se rupe ușa de ieșire

O mutare importantă pe scena politică buzoiană ține capul de afiș în cadrul bursei zvonurilor. Liberalul Constantin Ionescu ar urma să părăsească PNL Buzău pentru a se înscrie în Pro România și a candida la Primărie.

Pe lângă disensiunile apărute în relația cu președintele Cristinel Romanescu, Bebe ar mai fi nemulțumit de faptul că solicitarea sa de a candida la Primărie este tergiversată de mult timp. Amânarea acordării unui răspuns a fost percepută de Ionescu drept un refuz al conducerii de a-i acorda acestuia șansa să candideze împotriva lui Constantin Toma.

Surse politice susțin că Ionescu a bătut deja palma cu partidul condus de Victor Ponta, iar luni ar urma ca zvonurile să devină certitudini printr-un anunț oficial.

În vara lui 2016, după ce PNL i-a refuzat candidatura la Primărie, Constantin Ionescu a demisionat și a candiat independent, obținând un scor de 14%. Ulterior, după debarcarea lui Ovidiu Anghel de la șefia organizației buzoiene, Bebe Ionescu a revenit în partid.

Acum, Ionescu ar urma să facă echipă la alegerile locale cu un alt candidat creditat cu șanse mari, Carmen Ichim. Astfel, Bebe ar urma să candideze la Primăria Buzău, iar fostul prefect Ichim, la șefia Consiliului Județean.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close