AdministrațieȘtirile zilei

Încep asfaltările pe drumurile județene

Consiliul Județean Buzău anunță că fondurile alocate în acest an pentru asfaltarea drumurilor județene vor ajunge pentru aproximativ 60 de kilometri de drum din mai multe zone județului. Unul dintre obiectivele importante îl constituie refacerea completă a unui tronson de 10 kilometri ce duce spre Vulcanii Noroioși.

În cadrul unei conferințe de presă organizate ieri, după ședința ordinară a lunii mai, președintele Consiliului Județean Buzău a vorbit despre programul asfaltărilor de vară, ce se vor realiza din fondurile proprii ale instituției:

„Nu vor fi porțiuni de câte 500 de metri sau un kilometru, ci bucăți mari de la 5 kilometri în sus. Unde ne vom duce vom termina lucrarea. N-o mai împărțim pe mai mulți ani. Am semnat zilele trecute noul contract, va fi tot pe trei ani, de acum până în 2021, asfaltări de vară”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Presedintele Consiliului Județean a ținut să menționeze și drumurile din judet care vor beneficia de covor asfaltic.

„La Berca se vor asfalta 10 kilometri înspre Vulcanii Noroioși. E obligatoriu, e obiectiv turistic. De asemenea, vom asfalta de la Berca înspre Mănăstirea Rătești. Vom face apoi restul de drum de la Padina spre Rușețu. La câmp vom continua de unde am rămas anul trecut în zona Scutelnici. Vom face Găgeni – Vintileanca și Istrița de Jos – Breaza. În zona Râmnicu Sărat vom asfalta de la Mărgăritești – Murgești – Livada – Rm. Sărat. În partea cealaltă a județului vom asfalta de la Cislău înspre Vălenii de Munte și tot acolo, înspre Buda Crăciunești și județul Prahova”, a mai declarat Petre Emanoil Neagu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Sa ii spuna cineva ca spre Țintești, cum vii de pe Șos. Brăilei pana la intrare in sat (aproape) sunt cratere. Cu masina nu poti trece ca ramai acolo. Poate se ocupa CJ si de acest drum mic de numai 2 km. Nu cer asfaltarea in totalitate, dar niste petice sanatoase ar fi de mare ajutor in cel mai scurt timp.
    Se are ca primarul acestei comune nu face nicio sesizare in acest sens. El isi permite ca trece cu tractoarele luate de pe urma la fraieri.
    Poate veniti o data sa vedeti acest drum si poate ajunge si la urechile CJ Buzau

  2. Cand va fi facut drumul spre focurile vii? Pe internet este specificat ca punct turistic, dar nu si faptul ca nu exista drum si trebuie sa mergi pe jos kilometri, daca poti. Am vrut sa duc niste nemti si m-am facut de rusine pt ca e groaznic,se merge pe un drum de pietris si de la un moment dat nu exista drum de niciun fel. Ne-am intors. Poate faceti un articol.
    Multumesc!

  3. Felicitari, domnule Neagu! Asta vroiam sa aud! In sfarsit, drumul turistic Berca – Vulcanii Noroiosi va fi reabilitat. Va multumesc!

  4. Dezamagire totala, domnule Neagu!. Din 4 Iunie si pana acum, 9 Septembie, nu s-a facut niciun metru de drum – Berca – Vulcanii Noroiosi; pe ici , pe colo cate-o carpeala…A mai trecut o vara.

Dă-i un răspuns lui elena anca cosma Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button